POEM HERMENEUTIC
scris în dublu acrostih

Mă rog zilei de azI
Ăstui timp ce fi-vA
Canon pentru ierbaR
Ancorat... la pervaZ
Unicorn corn de raI
Tăcut, calm, albastrU
Alb astru... veni-vA
Gigantic din ParnaS
Întinzând mâna recE
Nouă el, ca un sacrU
Dragoste cer de maI
Uimitor gând porniT
Luminând. Vreme bunĂ
Dor oprit în... avaL
Erupând precum lavA
Stăvilită-n... blesteM
Izvorât e în oamenI
Nimbul facerii demN
Eradicând... sistemE.

DE DRAGOSTE

Iată tot marele meu avut
Răstignit El a Cristos ar aduce
Spuneţi-mi, ce bine n-am făcut
De mi se indică loc pe cruce?
Ce burgheze gânduri incita-vor
Diamantele din inimă-mi crescute
Şi de unde până unde fi-vor
De lumină bine-adăpostite.
Flăcările iadului cuprindă
Tot ce-i rău pe-această bună Terră
Ca să intru din iatac în tindă
Şi să-mi construiesc o noua sferă
Nemurirea dacă va să-mi vină
Nu sunt eu acel ce am dorit-o
Ci e numai clarul din Lumină
De care-am fost doar atins Iubito!

MANIFEST LIRIC

Să fii poet
Nu muncă inegală
De la idee
Până la cerneală...
Să fii poet
să fii zenit
De la idee
Până la cernit.
Să fii poet
Poetul vremii tale
Cu oameni cu tot
Păstorii de hotare...
Să fii poet
Un frontispiciu
Nu colbul
Zilei tale de capriciu.
Să fii poet
Soare definitoriu
Nu chintesenţa altora
În propriul orgoliu
Să fii poet
Oglindă tuturor
Iar tu să ai oglindă
Chipul lor.

DĂRUIRE

Înflăcărată virtute
care mişcă
Holdele frunţilor noastre
şi nu lasă
Să se potolească
Continua ploaie de păsări
Înfierbântate de zbor.
13.04.1983

***
Câtă nemărginire
În Univers
şi câtă mărginire
În noi.

05.02.1985 29


STARE GRAVĂ

Uneori stau aşa imobil
-Ca o mobilă-
Pană când
Plictisit de
Această stare
De imobilitate
Devin o mobilă
În altă parte.

TIMPUL

E clepsidra ca şi hidra
şi de ce nu
ca hidrantul
absorbind căii lactee
tot neantul
Astfel se petrece timpul
şi la modul simplu
şi la modul sacru
Descriind cu fiecare
Când un drum
Când o cărare
Pe care o voi alege
Împăienjenit de lege
Hai să spunem fiecare
"Nu dăm drum pentru cărare"

***
Am adorat un dor
Din păcate acela a fost dorul meu
Am adorat o iubită
Din păcate aceea a fost iubita mea
Am adorat o viziune
Din păcate aceea a fost viziunea mea
Am adorat o stea
Din păcate aceea a fost steaua mea.
ian 1979

CE SIMTE CEL CE CREDE ÎN CEVA IARNA

Prietenul meu drag
La noi e iarnă grea
Cerul a îngheţat demult
Şi ochii-mi au prins promoroacă de lacrimi
Corbii fac picnic în buclele muzei
Şi gându-i o stea disperată şi tristă
Din iarnă cetatea cine va scoate
Poetul ce-l ştii e statuie de gheaţă
Miracolul Lumii şi-al vieţii-i acelaşi
Pe la voi ce vreme-i acum?

***
În amintirea anilor ce curg
Ca un şuvoi de ape cristaline
Să se reverse înspre noi doar Demiurg
De împliniri şi de senine zile.
Vor paşte anii în câmpia vieţii
Iar murgii lor vor bate din copite
Un nestemat cum nu pot naşte munţii
Supuşi si ei puterii mărginite
Iubirea nu-i o piatră de hotar
Ci-i un hotar în fiecare piatră
Iar noi suntem un meşter făurar
Îngemănaţi sub aura de vatră.
18 sept. 1978

***
Peste ochii lumii ca o pâclă
După rang şi demnitaritate
Mai tronează zeii extensibili
Legând interesul de eternitate
Şi cum n-au nimic uman într-înşii
Fac doar fapte grele de-nţeles.
Dar cum setea de lumină vine
Tot simetric şi obiectiv
Vor apune zeii extensibili
Ca un fals poem decorativ.
Sori ce stau în umbră anacronic
Cronici noi vor răsădi curând
Luminate litere de aur
Vor pătrunde gândul luminând
Bună dimineaţa zodie dorită
Sâmbur de transcendental şi vis
Dulcea mea lumină şi iubită
Fără pată fără compromis
Iată vin în calea ta străbunii
Cei mai buni de pe acest pământ
Aducând pe palme ruptul pâinii
Aburind de soare şi de cânt.

NEMIRARE

Când nu se mai miră nimeni
Letargica stare nu este
Decât un falset al coloanei
Intrată pe stresuri funeste.
Când nu se mai miră nimeni
Să facem ceva, să se mire
De apartenenţa lui la altminteri
Să-i spunem, să-i spunem la mire.
Când nu se mai miră nimeni
Sau mirarea nu vine ad-hoc
E semn c-a intrat printre oameni
O grija prea mare de "stoc"
Când nu se mai miră nimeni
Să-i spunem miresei Atom
că oameni! rămâne-vom oameni
Nu păpuşi, într-un jalnic slalom.
Să ne ferim de nemirare
Precum ferim plăpânda floare!

NEGAREA NEGAŢIEI

M-am ferecat şi am plecat
şi numele mi-am renegat
Abstractizând ca libelula
Cutremurând ca tarantula
Agonizând apoi ca racul
Şi dând 'napoi apoi şi acul.
Ce după sac petec ne pune
Semnând cu-n nume de arvune
Ce-i drept mi-a folosit colindul
Căci văd că mi-a răspuns Olimpul
Ci regăsindu-mă proverbul
Ce ne slujeşte ca amor
Tenor civilizaţiei fecunde
Sămânţa a-ncolţit
Dar unde?

CIOCAN ŞI ILĂU

La polul iubit
Mă doare iubirea!
La polul urât
Mă doare ura!
Între cei doi poli Inima mea
Bătând ca un clopot
De-alarmă
Undeva o scânteie
Mă îndeamnă
Să nu las
Trandafirul să moară.

***
M-a cuprins
Soarele
Sunt una cu pajiştea
Înrourată iarbă
Infailibila floare
Imaculată tihnă.
Cel mai fidel cântec
Al vântului
Cea mai neprihănită casă
A ploii
Cel mai ascultător
Dor
Al perenităţii
Sunt fericit
Fericirea nu ne-o dă nimeni
Ne-o dăm noi
Cu bucuriile noastre
Cu mângâierile
Cu lacrimile
Noi suntem fericirea!

CINSTIRE

Adunaţi-vă-n juru-i boboci de om
Adunaţi-vă-n juru-i tineri şi vârstnici
Aduceţi-v-aminte cântecul de leagăn
Aduceţi-v-aminte ochii senini
Şi zâmbetul mamei
Ocrotitor ca lumina din soare
Întru cinstirea ei
Ridicaţi obelisc de înălţare
Femeia mamă în casele noastre
Pe baricadele muncii
Femeia OM.

8 MARTIE 1976


COLINDUL PETEI DE SÂNGE

în memoria ta Nichita Stănescu
Loviţi de treisprezece demoni
Treisprezece îngeri
Mi s-au surpat în suflet
Din colbul de stele şi zbucium
O pată de sânge s-a ridicat
A plutit şi a visat...
Sufletul meu o ţinea disperat
Pata de sânge
A început să vorbească
În cea mai preacurată
Limbă românească
Nu mă ţineţi legat!
Nu mă ţineţi legat!
... Mai am atâtea suflete
de colindat...

16.12.1983

***
Să tot vezi şi să nu crezi?
Ori să crezi ce n-ai văzut?
Iată cum te mai holbezi
Şi rămâi adesea mut!
Faptele mânca-le-ar râia!
Au deci un neprevăzut
Precedent mulaj de lut
Abracadabraj, tămâia
Farisei de partea stângă
Pe la mijloc idioţi
Şi tot soiul de netoţi
Iar de dreapta ce-i ce-alungă
Gândul pe o cale lungă
Căci n-au timp în aşteptare
Dornicii de vindecare!
21.03.1982

DESCÂNTEC

Trăiesc din plin deşi nu prea
Trăiesc din plin deşi nu prea
Îmi sar colacii peste vin
Trăiesc din plin
Trăiesc din plin în avanpost
Şi mai adap câte un post
Şi sunt modest şi sunt anost
Căci sunt a nost
Trăiesc din plin
Şi preaplin
Din vin pelin
Şi din venin
Şi cer senin
Trăiesc cu tot ce ni s-a dat
Ce ni s-a dat să suferim
Trăiesc cum pot
Şi pot destul
Destul e punctul
Cardinal
Din care vine un signal
De car naval
Trăiesc pe un picior de nai
Şi pe-un ombilic de crai
Văd oile cum se-mbulzesc
Trăiesc!

***
Mă uit în cer
Şi văd o ieşire
Mă uit prin ieşire
Şi văd cu uimire
alt cer
Mă scurg odată
Cu lumină
Şi traversez
Dincolo de închipuirile mele
Şi ale tuturor
Întoarce-te!
Se-aude glasul primului cer
Nu-i cale de întoarcere
Îmi spune
Glasul noului meu cer
La noi
Cresc visele-n imense alcovuri
Visează orice
Tu nu poţi imagina
decât ceea ce poate să fie
Visează
Şi vei vedea
Că visul tău va creşte
Asemeni Pruncului
Chiar visul visat
Va naşte sub ochii tăi
Mii de vise

DOUĂ BABE MUZICALE

Două babe muzicale
Tare-aş vrea să mă jelească
Cerul când o să dorească
să mă vad-acolo sus
Oaie blând-a lui Iisus
Să mă vad-acolo-n cer
Behăind fără de fler
Acceptând lerleruiler.

Două babe muzicale
Una înţeleaptă mare
Alta bună ca pământul
Unde mi-oi lăsa veşmântul

Două babe muzicale
Tare-aş vrea să mă jelească
Şi să-mi aprindă din iască
Pipă lungă fumegândă
Ca de drac ce stă la pândă

Două babe muzicale
Să-mi sufle mereu în foale
Şi să ard calm pe jăratic
Mulţumit că nu-s apatic

Două babe muzicale
Să-mi cânte de dor pe cale
Şi să mă ducă la vale
Pentru poftele carnale
Şi să mă ducă la munte
Când voi avea doruri multe.
Şi să mă ducă la mare
Când de dorul ce mă doare
Nu voi avea alinare
Nici piste de decolare
Pentru vise ireale.

1984 martie 12

***
Dor de dor
Toate mă dor
Aripi frânte,
Umplu văzduhul
Păsării Sfinte
Ce şi-a dat Duhul
Fiţi în veci plutitoare
Aripi nemuritoare.

***
Nestatornică
Cum orice iubită
M-a părăsit
pentru
o mare clipită
A revenit
ca o ploaie de maci
Pe umbrelă
m-a regăsit
În acelaşi loc
sentinelă!
Mi-a mai rămas
O lacrimă
în iris
Iubita mea
Cu numele
Poesis.

***
Hei, iubeţi lunatici
Cerul vă dă vouă
dragul său şi harul
fulgerat în două.
Drag să vă inunde
Har să vă răsfeţe
Fulger să vă-nsemne
Că sunteţi oriunde
Înţelepţi şi zdrenţe!

***
Toată viaţa mea
am sperat şi am iubit
Şi iar am sperat
Şi iar am iubit.
Am iubit cu înverşunare
Tot ce puteam vedea
percepe, imagina
Dar cu cât iubeam
Mai mult
Viaţa mea
Devenea mai săracă
Mai golită de sens
Mai primejduită
Atunci
Mi-am dat seama
Că voi oamenii
Sunteţi înfricoşător de răi
De lipsiţi
De cea mai de seamă virtute Dragostea!