APOCALIPSA
Motto: "Căci, atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni"
PSALM 11.8

Picură din straşină...
Straşnic ne mai picură,
Ochii ni-s ca ai nălucii
Când tac singuratici cucii.
Gura e şi rai şi iad,
Şi miraculos şi fad,
Peste cerul lumii,
Stă încremenită,
Menită mioară
Nuntind, despletită.
1976

ARS POETICA

voi pătimi purtând cunună
pân' se vor naşte trandafiri pe Lună
şi până lumânarea care-o sânger
se va topi pe-o aripă de înger
şi până timpul cel care decide
va înceta
cu clipele-i perfide
Şi Universu-ntreg va-ncremeni
că
dac-ar fi să fiu, n-aş fi!
1986

ÎNAINTE DE TOATE LUMINA INIMEI

În devălmăşia ăstei,
Transparente lumi,
Doar pribeagul simte,
Pumnul şi pumnalul,
Răvăşita-i stare,
De i-o iei în seamă
Şi-ţi inspiră teamă,
Gândurile lui
Află creatură,
Pe pământ fugară
Că ce are dânsul,
Tu nicicând avea-vei.
E bogat pribeagul,
Nu face negoţ.
Cei care-l umilă-s
Farisei ori hoţi!
Orele de jertfă,
Zilele de-ocară,
Anii de teroare,
Erele de râs...
Tembelismul aprig,
Dogmatismul sadic,
Profanarea Legii, Moartea demnităţii,
Crima cu alibi.
Iată deci ce vede...
Şi ce simte OMUL
Pe care în treacăt,
Îl numeşti nebun!
Părăsit de vlagă,
Va muri desigur!
Demn, ca o ICOANĂ,
Liber, ca un sfânt!
1978

***
Răstălmăcitorilor de gânduri
Le-ofer cupa mea de vise
Un pocal de lacrimi strânse
Dar niciodată învinse.
Beţi lumini,
Beţi întuneric,
Beţi-mi lacrima şi cântul
Îmbătaţi-vă odată
De ce eu sunt beat
Tot timpul...
Apoi beţi cafea vâscoasă
Din cupe roşii de lalea,
Si lăsaţi-mă în fine,
Să trăiesc în voia mea!
2000

SCRISOARE

Un vis neumblat mi-este gândul
O cărare a mea ce-o străbat
Defrişând şi minciuna şi fadul
Mă resorb ca un demon curat.
Şi mi-e gândul o sabie-n unde
Care taie cu migală şi rost
Stânca neagră ce încă ascunde
O idee-n secret adăpost.
Şi mi-e crezul un dar fără pată
Ca o fată surprinsă în somn
Nevermore nevermore niciodată
Nu voi fi ce ar vrea vreun domn
Sunt un prinţ al planetei albastre
Albul astru pe cer urmărind
Eminescu mi-e martor şi moaşte
Că nu cresc ca un stârv despuind
Rămână-mi dar sabia sfântă
Şi braţul năprasnic botez
Iar visul o stea ce cuvântă
Pe cerul nespoitului crez.

***
De îmi vindec vodă rana
Sigur îţi pică coroana
Iar de nu s-a vindeca
Murgul meu te-a sfârteca
Şi-n copite te-a călca
De-a una cu ţărâna
Să crească grâuţ şi maci
Pentru robii de săraci
Şi pentru ai mei ortaci.
Foaie verde din codru
Rău îmi arde sufletu’
De durere şi urât
Şi de-un domn afurisât
Da lasă domn afurisât
Ca tăte-n viaţă s-o plătit.
Da îi plăti şi tu n-ai grije
Sufletul ce mi să frije
Că l-ai pus tu pă frigare
La drăcească sărbatoare
Sărbatoarea vântului
Şi a pustiitului.
'da sufletu-mi nu-ţi aparţine
Că Iisus Cristos mi-l ţâne
Şi când a vre Iisus Cristos
Mi-a lua sufletu frumos
Şi-n pteptuţ iar mi l-a pune
Apoi domn sa fuji din lume
Că 'oi vini ca un prăpăd
D-apoi în ochi să nu te văd.
Rana că s-o vindecat
Pă murguţ am călecat.
Pregăteşte pui păgâna
Că viu să-ţi tai căpăţâna
Şi să bucure ţărâna
Muntele şi rădăcina
Iarba şi izvoarele
Pruncuţii şi mamele
Cerul şi cu stelele
Luna şi cu soarele.
-Pregăteşte-te, vodă că viu
Cu sufletu te-oi tăia
Nu cu sabia!

***
Mi-e capul doldora de gânduri
Ecou de doldora-dora
Dar cânt până m-oi spulbera
De-atâta doldora-dora.
Nădejdi în ram copacul are
Dar multe ramuri cad uscate
De-atâta doldora-dora
Cât se mai poate descânta
De-a dura ce mai tura vura
Se spulberă din noi bravura
De-atâta doldora-dora
Cât se mai poate vântura

SCRISOARE

lui Federico Garcia Lorca
Luna e galbenă luna e albă
Acoladă de stele-i a visului salbă
Luna e neagră luna e gri
Visele mele prind a muri
Iubirea e cel mai de preţ nestemat
Dar lesne e mielul de sacrificat?
Lumina-i avere averea nu-i
Departe de limita dezastrului.
Fructul pe ram e netrebnicul rod
Când grindina răului vine exod
Cântecul lebedei e sfâşietor
Pumnalul vrăjmaş e înfipt în amor
Altminteri mă doare Federico pe mine
Acum când bubele se cred stele divine.
1978 august

TRECERE

Cât de limpede
Îmi vedeam cândva
Chipul în apă
Şi limpede era apa
Şi limpede chipul
Dar a venit
De sus
Tocmai de sus
Din vârful secolului
O avalanşă
Chipul mi-l văd
Tot mai clar
În neclar
Apa e tulbure
Tulbure iar...

***
Lung drum mai face
Noaptea către ziuă
Ce chin când doarme
Doamna raţiune
Şi glasul sferei
Nu se mai aude.
Scrâşniţii dinţi
Preamăcinaţi de carii
Devin prin somn
Cuvinte şi păreri
Se vede bine
Şi prin vis bairamul
Lung drum mai face
Noaptea către ziuă.

SFINXUL

Prietenului meu Eminescu
Trece sfinxul prin cetate
Plete negre vulturate
Şi la fruntea lui senină
"Plopii fără soţi se-nchină"
El s-aşează hieratic
Lângă lacul singuratic
Ochii lui negrii şi sfinţi
Mângâie zarea cu minţi.
Astrele clipesc odată
Cu privirea întristată
Iar o stea se face fată
Marmură albă, curată.
Eu sunt stea
Iar tu eşti stea
Să pornim spre lumea mea.
Şi dintr-o-mbrăţişare
S-a ivit o fulgerare
Sus pe cer o steauă mare.
Un Luceafăr de-nchinare.

CERŞETORUL

Un cerşetor
Unul mai puţin obişnuit
Cerşea din greu
La poarta unei instituţii
Condusă de un zeu.
Avea un stil deosebit de a cerşi
Iar toţi cei care îi dădură
Doar din ce aveau
Din ceea ce ca fapt
Înşişi cerşeau
Spuneau:
E un tip smintit!
Priviţi-l
Are trei cutii
Pe una scrie simplu: bani
Pe-adoua pare-se
a scris tot bani
Dar s-a şters b-ul
Şi-au rămas doar ani
Pe a treia scria cu uimire
Cerşesc iubire
La sfârşitul fiecărui secol
Târându-şi nevăzutul lanţ
Făcea din mers necesarul bilanţ
Cutia cu bani era arareori plină
Acea cu ani dăduse-n rugină
Iar acea cu iubire
Era goala goluţă
Dar se credea zeiţă
Preferata acelui zeu
În faţa instituţiei căruia
Respectivul cerşea
Sperând că cineva
Îi va pune-n cutia
Aproape-n smintire
Chiar şi puţină iubire.

ASUPRA MIRĂRII

Mult mai uşor apune Soarele
Mult mai uşor se-nduplecă Luna să plece
Din codru, unde iubeţi îşi mistuie-n dragoste dorul
Şi mult mai uşor, cade o stea din etern
Decât, un imbecil să vezi renunţând
La vreo vrere.
Ere se pot mistui în secunde
Ocolul Pământului mare şi-al zării
Mult mai uşor se pot încerca.
Pătrunderea-ndurerea-ndurării urării.
O, Doamne, mi-e mult prea greu să-nţeleg
Leg limba de gură
Şi gura de limbă
Şi altui altoi de amar mă dedic
De diktat sunt sătul şi de Liră la fel
Mă doare durerea, mă dor eu pe mine
Şi simt cum mă mistui aprins de Apolo
Înţeleg rostul meu înţeleg rostul vostru Ce altceva oare nu pot înţelege?
Emfaza orgoliului, mama prostiei
Cum pot sa vă lege fără de lege
Şi fărădelegi, cum pot sa lovească
Aripa cea mai de sus a Iubirii.
1987

BATEM TOBA, TOBA BATEM

Batem toba în
Cordoba
Că ne ducem
Încotrova
Încotrova om vedea
După ce vom adăsta
La o poartă
Fără moaşteri
Poarta
Propriei
Cunoaşteri.
1985

***
Uneori visez că sunt un cal
Şi că trag la un atelaj
Birjarul atelajului mă loveşte
puternic cu biciul
Deşi cal fiind autoînhămat
Aş trage oricum
Dimineaţa mă trezesc
Cu o senzaţie de durere
în partea inimii
Alteori visez că eu sunt birjarul
Şi că birjarul e cal
Dimineaţa mă trezesc
cu aceeaşi senzaţie de durere
Probabil visez doar visând
Că ni s-au inversat rolurile

***
Uneori visez că eu sunt semizeu
Şi ca semizeu
Călăresc un leu
Un leu paraleu
Para leul
Param eu
Căci plutind în şa
Şi săltând aşa
Nici nu se putea altfel întâmpla
Orice călăreţ
Simte din regalul mersului cu calul
Dar mersul pe leu
Vă asigur eu
Nici nu se compară
Cu ce-ar vrea sa pară
Mălăiaţă, gură nătăfleaţă.

***
Soţiei mele Doina

Mi-e dor de ochii tăi căprui
Umbriţi de gene blânde
Mi-e dor de gura cea dintâi
De buzele plăpânde
Mi-e dor de mâinile fecioare
De mângâierea tremurândă
Mi-e dor şi inima mă doare
Dezleagă-mă de-o grea osândă
Tu nu lăsa ca timpul rău
Să-ntunece trecutul
Că fără tine fato, zău
Văd negru răsăritul.

***
“Patria este norodul iar nu tagma jefuitorilor” Tudor Vladimirescu

Bourul meu e încă treaz
Şi secolii preumblă
Să aducă în talaz o turmă lângă turmă
Din cer priveşte Dumnezeu
La truda Lui şi tainic
În urmă vine-nfiorat
Teribilul lup dacic
Sodogoamor babilon
Căieşte-te în fine
Că vine Domnul Răstignit
Şi pentru tine!


ZBOR

Motto: "Nu mor caii când vor câinii, nici câinii când vor stăpânii"

Încarcerat,
Cu aripile strânse,
Sta vulturul încins
Ca bestia.
Voi mai zbura,
Îşi zise el în sine,
Şi l-am văzut zburând
În sinea sa.
Zbura atât de sus,
Atât de falnic,
Cu Univers cu tot
Zbura
Închinăciune Ţie
Vultur psalmic
Închinăciune Ţie
Stea.
2002

***
Nimic mai aberant şi mai absurd
Decât să fii şi mut şi orb şi surd
Şi în răpăit de alămuri
Să-l renegi pe Dumnezeul vieţii tale-ntregi
Apoi ca şi când totul ar fi pur
Să te-nchini evlavios sperjur
Să fii şi hoit încremenit
Sub cizma dictatorului slăvit
Un răpăit de bufniţă-nfierată
Şi-o burtă de măicuţă sfâşiată
O, suflet de copil fugit din mamă
Bineaivenit pe glie
Şi mahramă
Să-l colindăm pe Iuda fraţi în doliu
Şi-n filigran de sânge să brodăm
Covor din lacrimă de prunc ce plânge
Pe sânul alb de mamă
Să-i urăm!

3 decembrie 1989
Când mergeam cu autobuzul la serviciu de dimineaţă am spus cu voce tare această poezie, un tânăr miliţian cu ochii albaştri s-a uitat la mine a lăcrimat mi-a zâmbit apoi a coborât la următoarea staţie.

***
Penumbra silnciei şi a morţii
Cu colţii regrupaţi şi ascuţiţi
Rânjeşte iar în faţa porţii…
Sculaţi deci semeni
Nu dormiţi
Întâmpinaţi-o după sacra lege
Cu Crucea răstignirii lui Iisus
Şi sabia căci Domnul înţelege
Pe cei ce-i sunt doar Lui supuşi
Ridică-te popor veşnic călcat
Pe talpa ce ţi-a dat-o Dumnezeu
Consideră căderea un păcat
Şi dă lumină sufletului tău.

Primăvara 1990
Publicată în geamul magazinului meu şi apostrofat de organele de control apoi am fost amendat pentru nereguli chipurile găsite în actele magazinului. Ulterior am mai fost amendat încă de trei ori din aceleaşi motive.

MĂRTURISIRE

Mărturisesc sincer că eu
Am dat cu barda-n Tine Dumnezeu
Iar Tu m-ai răsplătit cumplit: şi Mi-ai vorbit abia şoptit:
Şi tu eşti fiul meu şi m-am trezit.

RUGĂCIUNE

Te sărut cu inima pe frunte
Şi pe răni cu buzele de lut
Că mă tem
Ca nu cumva odată
Să fiu Iuda şi să te sărut.