***
Dumnezeu
mi-a dat o cruce foarte grea
Dar mi-a dat-o pe măsura mea!
***
Eu şi tu
Eu sunt viu şi tu eşti vie
Ochii mei sunt struguri
Ce se storc încet şi tac
Singuri, singuri, singuri.
***
Căutăm de-a pururi
Adevărul
Negând, chiar Darul ce ne-ai dat
Trâmbiţăm când se răzbună Cerul
Excluzându-l tot pe cel curat
Mirare mare va veni curând
Imaculând Veşmântul Celui care
Răbdarea şi-a răbdat iubind.
***
Cântecul doinit al sufletului şi inimei tale
Ascultat cu pietate religioasă de toţi…
Se revarsă precum apa volburată
Adâncul munţilor răspunde cu ecou tremurat
Neliniştea se revarsă cutremurând liniştea
Darul divin ai răsplătit cu bucurie
Răscumpărătorul chiar se bucură nespus
Ai dat tot ce-ai putut ca să-L faci mulţumit.
VICTORIE
(veni, vidi, vici)
Victorioasă pentru sine
Şi pentru noi fiecare...
Se întoarce statueta
Din depărtare
Cu cântecul ei de disperare
De încântare de glorificare
De modestie
Şi de lumină
Sădită
din naştere
De la rădăcină
Cu Dumnezeu ai plecat
Cu El ai venit
-Victorioasă!
-Însfârşit!
Eu ca părintele tău
Te salut
Soldăţeşte
Să trăiţi!
Am învins!
Ţara prin noi
Îţi vorbeşte
În limba lui Pintea
Pe ROMÂNEŞTE!
29 noiembrie 2009
ora 1. 45 am 101
vineri, 29 ianuarie 2010
APOCALIPSA
Motto: "Căci, atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni"
PSALM 11.8
Picură din straşină...
Straşnic ne mai picură,
Ochii ni-s ca ai nălucii
Când tac singuratici cucii.
Gura e şi rai şi iad,
Şi miraculos şi fad,
Peste cerul lumii,
Stă încremenită,
Menită mioară
Nuntind, despletită.
1976
ARS POETICA
voi pătimi purtând cunună
pân' se vor naşte trandafiri pe Lună
şi până lumânarea care-o sânger
se va topi pe-o aripă de înger
şi până timpul cel care decide
va înceta
cu clipele-i perfide
Şi Universu-ntreg va-ncremeni
că
dac-ar fi să fiu, n-aş fi!
1986
ÎNAINTE DE TOATE LUMINA INIMEI
În devălmăşia ăstei,
Transparente lumi,
Doar pribeagul simte,
Pumnul şi pumnalul,
Răvăşita-i stare,
De i-o iei în seamă
Şi-ţi inspiră teamă,
Gândurile lui
Află creatură,
Pe pământ fugară
Că ce are dânsul,
Tu nicicând avea-vei.
E bogat pribeagul,
Nu face negoţ.
Cei care-l umilă-s
Farisei ori hoţi!
Orele de jertfă,
Zilele de-ocară,
Anii de teroare,
Erele de râs...
Tembelismul aprig,
Dogmatismul sadic,
Profanarea Legii, Moartea demnităţii,
Crima cu alibi.
Iată deci ce vede...
Şi ce simte OMUL
Pe care în treacăt,
Îl numeşti nebun!
Părăsit de vlagă,
Va muri desigur!
Demn, ca o ICOANĂ,
Liber, ca un sfânt!
1978
***
Răstălmăcitorilor de gânduri
Le-ofer cupa mea de vise
Un pocal de lacrimi strânse
Dar niciodată învinse.
Beţi lumini,
Beţi întuneric,
Beţi-mi lacrima şi cântul
Îmbătaţi-vă odată
De ce eu sunt beat
Tot timpul...
Apoi beţi cafea vâscoasă
Din cupe roşii de lalea,
Si lăsaţi-mă în fine,
Să trăiesc în voia mea!
2000
SCRISOARE
Un vis neumblat mi-este gândul
O cărare a mea ce-o străbat
Defrişând şi minciuna şi fadul
Mă resorb ca un demon curat.
Şi mi-e gândul o sabie-n unde
Care taie cu migală şi rost
Stânca neagră ce încă ascunde
O idee-n secret adăpost.
Şi mi-e crezul un dar fără pată
Ca o fată surprinsă în somn
Nevermore nevermore niciodată
Nu voi fi ce ar vrea vreun domn
Sunt un prinţ al planetei albastre
Albul astru pe cer urmărind
Eminescu mi-e martor şi moaşte
Că nu cresc ca un stârv despuind
Rămână-mi dar sabia sfântă
Şi braţul năprasnic botez
Iar visul o stea ce cuvântă
Pe cerul nespoitului crez.
***
De îmi vindec vodă rana
Sigur îţi pică coroana
Iar de nu s-a vindeca
Murgul meu te-a sfârteca
Şi-n copite te-a călca
De-a una cu ţărâna
Să crească grâuţ şi maci
Pentru robii de săraci
Şi pentru ai mei ortaci.
Foaie verde din codru
Rău îmi arde sufletu’
De durere şi urât
Şi de-un domn afurisât
Da lasă domn afurisât
Ca tăte-n viaţă s-o plătit.
Da îi plăti şi tu n-ai grije
Sufletul ce mi să frije
Că l-ai pus tu pă frigare
La drăcească sărbatoare
Sărbatoarea vântului
Şi a pustiitului.
'da sufletu-mi nu-ţi aparţine
Că Iisus Cristos mi-l ţâne
Şi când a vre Iisus Cristos
Mi-a lua sufletu frumos
Şi-n pteptuţ iar mi l-a pune
Apoi domn sa fuji din lume
Că 'oi vini ca un prăpăd
D-apoi în ochi să nu te văd.
Rana că s-o vindecat
Pă murguţ am călecat.
Pregăteşte pui păgâna
Că viu să-ţi tai căpăţâna
Şi să bucure ţărâna
Muntele şi rădăcina
Iarba şi izvoarele
Pruncuţii şi mamele
Cerul şi cu stelele
Luna şi cu soarele.
-Pregăteşte-te, vodă că viu
Cu sufletu te-oi tăia
Nu cu sabia!
***
Mi-e capul doldora de gânduri
Ecou de doldora-dora
Dar cânt până m-oi spulbera
De-atâta doldora-dora.
Nădejdi în ram copacul are
Dar multe ramuri cad uscate
De-atâta doldora-dora
Cât se mai poate descânta
De-a dura ce mai tura vura
Se spulberă din noi bravura
De-atâta doldora-dora
Cât se mai poate vântura
SCRISOARE
lui Federico Garcia Lorca
Luna e galbenă luna e albă
Acoladă de stele-i a visului salbă
Luna e neagră luna e gri
Visele mele prind a muri
Iubirea e cel mai de preţ nestemat
Dar lesne e mielul de sacrificat?
Lumina-i avere averea nu-i
Departe de limita dezastrului.
Fructul pe ram e netrebnicul rod
Când grindina răului vine exod
Cântecul lebedei e sfâşietor
Pumnalul vrăjmaş e înfipt în amor
Altminteri mă doare Federico pe mine
Acum când bubele se cred stele divine.
1978 august
TRECERE
Cât de limpede
Îmi vedeam cândva
Chipul în apă
Şi limpede era apa
Şi limpede chipul
Dar a venit
De sus
Tocmai de sus
Din vârful secolului
O avalanşă
Chipul mi-l văd
Tot mai clar
În neclar
Apa e tulbure
Tulbure iar...
***
Lung drum mai face
Noaptea către ziuă
Ce chin când doarme
Doamna raţiune
Şi glasul sferei
Nu se mai aude.
Scrâşniţii dinţi
Preamăcinaţi de carii
Devin prin somn
Cuvinte şi păreri
Se vede bine
Şi prin vis bairamul
Lung drum mai face
Noaptea către ziuă.
SFINXUL
Prietenului meu Eminescu
Trece sfinxul prin cetate
Plete negre vulturate
Şi la fruntea lui senină
"Plopii fără soţi se-nchină"
El s-aşează hieratic
Lângă lacul singuratic
Ochii lui negrii şi sfinţi
Mângâie zarea cu minţi.
Astrele clipesc odată
Cu privirea întristată
Iar o stea se face fată
Marmură albă, curată.
Eu sunt stea
Iar tu eşti stea
Să pornim spre lumea mea.
Şi dintr-o-mbrăţişare
S-a ivit o fulgerare
Sus pe cer o steauă mare.
Un Luceafăr de-nchinare.
CERŞETORUL
Un cerşetor
Unul mai puţin obişnuit
Cerşea din greu
La poarta unei instituţii
Condusă de un zeu.
Avea un stil deosebit de a cerşi
Iar toţi cei care îi dădură
Doar din ce aveau
Din ceea ce ca fapt
Înşişi cerşeau
Spuneau:
E un tip smintit!
Priviţi-l
Are trei cutii
Pe una scrie simplu: bani
Pe-adoua pare-se
a scris tot bani
Dar s-a şters b-ul
Şi-au rămas doar ani
Pe a treia scria cu uimire
Cerşesc iubire
La sfârşitul fiecărui secol
Târându-şi nevăzutul lanţ
Făcea din mers necesarul bilanţ
Cutia cu bani era arareori plină
Acea cu ani dăduse-n rugină
Iar acea cu iubire
Era goala goluţă
Dar se credea zeiţă
Preferata acelui zeu
În faţa instituţiei căruia
Respectivul cerşea
Sperând că cineva
Îi va pune-n cutia
Aproape-n smintire
Chiar şi puţină iubire.
ASUPRA MIRĂRII
Mult mai uşor apune Soarele
Mult mai uşor se-nduplecă Luna să plece
Din codru, unde iubeţi îşi mistuie-n dragoste dorul
Şi mult mai uşor, cade o stea din etern
Decât, un imbecil să vezi renunţând
La vreo vrere.
Ere se pot mistui în secunde
Ocolul Pământului mare şi-al zării
Mult mai uşor se pot încerca.
Pătrunderea-ndurerea-ndurării urării.
O, Doamne, mi-e mult prea greu să-nţeleg
Leg limba de gură
Şi gura de limbă
Şi altui altoi de amar mă dedic
De diktat sunt sătul şi de Liră la fel
Mă doare durerea, mă dor eu pe mine
Şi simt cum mă mistui aprins de Apolo
Înţeleg rostul meu înţeleg rostul vostru Ce altceva oare nu pot înţelege?
Emfaza orgoliului, mama prostiei
Cum pot sa vă lege fără de lege
Şi fărădelegi, cum pot sa lovească
Aripa cea mai de sus a Iubirii.
1987
BATEM TOBA, TOBA BATEM
Batem toba în
Cordoba
Că ne ducem
Încotrova
Încotrova om vedea
După ce vom adăsta
La o poartă
Fără moaşteri
Poarta
Propriei
Cunoaşteri.
1985
***
Uneori visez că sunt un cal
Şi că trag la un atelaj
Birjarul atelajului mă loveşte
puternic cu biciul
Deşi cal fiind autoînhămat
Aş trage oricum
Dimineaţa mă trezesc
Cu o senzaţie de durere
în partea inimii
Alteori visez că eu sunt birjarul
Şi că birjarul e cal
Dimineaţa mă trezesc
cu aceeaşi senzaţie de durere
Probabil visez doar visând
Că ni s-au inversat rolurile
***
Uneori visez că eu sunt semizeu
Şi ca semizeu
Călăresc un leu
Un leu paraleu
Para leul
Param eu
Căci plutind în şa
Şi săltând aşa
Nici nu se putea altfel întâmpla
Orice călăreţ
Simte din regalul mersului cu calul
Dar mersul pe leu
Vă asigur eu
Nici nu se compară
Cu ce-ar vrea sa pară
Mălăiaţă, gură nătăfleaţă.
***
Soţiei mele Doina
Mi-e dor de ochii tăi căprui
Umbriţi de gene blânde
Mi-e dor de gura cea dintâi
De buzele plăpânde
Mi-e dor de mâinile fecioare
De mângâierea tremurândă
Mi-e dor şi inima mă doare
Dezleagă-mă de-o grea osândă
Tu nu lăsa ca timpul rău
Să-ntunece trecutul
Că fără tine fato, zău
Văd negru răsăritul.
***
“Patria este norodul iar nu tagma jefuitorilor” Tudor Vladimirescu
Bourul meu e încă treaz
Şi secolii preumblă
Să aducă în talaz o turmă lângă turmă
Din cer priveşte Dumnezeu
La truda Lui şi tainic
În urmă vine-nfiorat
Teribilul lup dacic
Sodogoamor babilon
Căieşte-te în fine
Că vine Domnul Răstignit
Şi pentru tine!
ZBOR
Motto: "Nu mor caii când vor câinii, nici câinii când vor stăpânii"
Încarcerat,
Cu aripile strânse,
Sta vulturul încins
Ca bestia.
Voi mai zbura,
Îşi zise el în sine,
Şi l-am văzut zburând
În sinea sa.
Zbura atât de sus,
Atât de falnic,
Cu Univers cu tot
Zbura
Închinăciune Ţie
Vultur psalmic
Închinăciune Ţie
Stea.
2002
***
Nimic mai aberant şi mai absurd
Decât să fii şi mut şi orb şi surd
Şi în răpăit de alămuri
Să-l renegi pe Dumnezeul vieţii tale-ntregi
Apoi ca şi când totul ar fi pur
Să te-nchini evlavios sperjur
Să fii şi hoit încremenit
Sub cizma dictatorului slăvit
Un răpăit de bufniţă-nfierată
Şi-o burtă de măicuţă sfâşiată
O, suflet de copil fugit din mamă
Bineaivenit pe glie
Şi mahramă
Să-l colindăm pe Iuda fraţi în doliu
Şi-n filigran de sânge să brodăm
Covor din lacrimă de prunc ce plânge
Pe sânul alb de mamă
Să-i urăm!
3 decembrie 1989
Când mergeam cu autobuzul la serviciu de dimineaţă am spus cu voce tare această poezie, un tânăr miliţian cu ochii albaştri s-a uitat la mine a lăcrimat mi-a zâmbit apoi a coborât la următoarea staţie.
***
Penumbra silnciei şi a morţii
Cu colţii regrupaţi şi ascuţiţi
Rânjeşte iar în faţa porţii…
Sculaţi deci semeni
Nu dormiţi
Întâmpinaţi-o după sacra lege
Cu Crucea răstignirii lui Iisus
Şi sabia căci Domnul înţelege
Pe cei ce-i sunt doar Lui supuşi
Ridică-te popor veşnic călcat
Pe talpa ce ţi-a dat-o Dumnezeu
Consideră căderea un păcat
Şi dă lumină sufletului tău.
Primăvara 1990
Publicată în geamul magazinului meu şi apostrofat de organele de control apoi am fost amendat pentru nereguli chipurile găsite în actele magazinului. Ulterior am mai fost amendat încă de trei ori din aceleaşi motive.
MĂRTURISIRE
Mărturisesc sincer că eu
Am dat cu barda-n Tine Dumnezeu
Iar Tu m-ai răsplătit cumplit: şi Mi-ai vorbit abia şoptit:
Şi tu eşti fiul meu şi m-am trezit.
RUGĂCIUNE
Te sărut cu inima pe frunte
Şi pe răni cu buzele de lut
Că mă tem
Ca nu cumva odată
Să fiu Iuda şi să te sărut.
Motto: "Căci, atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni"
PSALM 11.8
Picură din straşină...
Straşnic ne mai picură,
Ochii ni-s ca ai nălucii
Când tac singuratici cucii.
Gura e şi rai şi iad,
Şi miraculos şi fad,
Peste cerul lumii,
Stă încremenită,
Menită mioară
Nuntind, despletită.
1976
ARS POETICA
voi pătimi purtând cunună
pân' se vor naşte trandafiri pe Lună
şi până lumânarea care-o sânger
se va topi pe-o aripă de înger
şi până timpul cel care decide
va înceta
cu clipele-i perfide
Şi Universu-ntreg va-ncremeni
că
dac-ar fi să fiu, n-aş fi!
1986
ÎNAINTE DE TOATE LUMINA INIMEI
În devălmăşia ăstei,
Transparente lumi,
Doar pribeagul simte,
Pumnul şi pumnalul,
Răvăşita-i stare,
De i-o iei în seamă
Şi-ţi inspiră teamă,
Gândurile lui
Află creatură,
Pe pământ fugară
Că ce are dânsul,
Tu nicicând avea-vei.
E bogat pribeagul,
Nu face negoţ.
Cei care-l umilă-s
Farisei ori hoţi!
Orele de jertfă,
Zilele de-ocară,
Anii de teroare,
Erele de râs...
Tembelismul aprig,
Dogmatismul sadic,
Profanarea Legii, Moartea demnităţii,
Crima cu alibi.
Iată deci ce vede...
Şi ce simte OMUL
Pe care în treacăt,
Îl numeşti nebun!
Părăsit de vlagă,
Va muri desigur!
Demn, ca o ICOANĂ,
Liber, ca un sfânt!
1978
***
Răstălmăcitorilor de gânduri
Le-ofer cupa mea de vise
Un pocal de lacrimi strânse
Dar niciodată învinse.
Beţi lumini,
Beţi întuneric,
Beţi-mi lacrima şi cântul
Îmbătaţi-vă odată
De ce eu sunt beat
Tot timpul...
Apoi beţi cafea vâscoasă
Din cupe roşii de lalea,
Si lăsaţi-mă în fine,
Să trăiesc în voia mea!
2000
SCRISOARE
Un vis neumblat mi-este gândul
O cărare a mea ce-o străbat
Defrişând şi minciuna şi fadul
Mă resorb ca un demon curat.
Şi mi-e gândul o sabie-n unde
Care taie cu migală şi rost
Stânca neagră ce încă ascunde
O idee-n secret adăpost.
Şi mi-e crezul un dar fără pată
Ca o fată surprinsă în somn
Nevermore nevermore niciodată
Nu voi fi ce ar vrea vreun domn
Sunt un prinţ al planetei albastre
Albul astru pe cer urmărind
Eminescu mi-e martor şi moaşte
Că nu cresc ca un stârv despuind
Rămână-mi dar sabia sfântă
Şi braţul năprasnic botez
Iar visul o stea ce cuvântă
Pe cerul nespoitului crez.
***
De îmi vindec vodă rana
Sigur îţi pică coroana
Iar de nu s-a vindeca
Murgul meu te-a sfârteca
Şi-n copite te-a călca
De-a una cu ţărâna
Să crească grâuţ şi maci
Pentru robii de săraci
Şi pentru ai mei ortaci.
Foaie verde din codru
Rău îmi arde sufletu’
De durere şi urât
Şi de-un domn afurisât
Da lasă domn afurisât
Ca tăte-n viaţă s-o plătit.
Da îi plăti şi tu n-ai grije
Sufletul ce mi să frije
Că l-ai pus tu pă frigare
La drăcească sărbatoare
Sărbatoarea vântului
Şi a pustiitului.
'da sufletu-mi nu-ţi aparţine
Că Iisus Cristos mi-l ţâne
Şi când a vre Iisus Cristos
Mi-a lua sufletu frumos
Şi-n pteptuţ iar mi l-a pune
Apoi domn sa fuji din lume
Că 'oi vini ca un prăpăd
D-apoi în ochi să nu te văd.
Rana că s-o vindecat
Pă murguţ am călecat.
Pregăteşte pui păgâna
Că viu să-ţi tai căpăţâna
Şi să bucure ţărâna
Muntele şi rădăcina
Iarba şi izvoarele
Pruncuţii şi mamele
Cerul şi cu stelele
Luna şi cu soarele.
-Pregăteşte-te, vodă că viu
Cu sufletu te-oi tăia
Nu cu sabia!
***
Mi-e capul doldora de gânduri
Ecou de doldora-dora
Dar cânt până m-oi spulbera
De-atâta doldora-dora.
Nădejdi în ram copacul are
Dar multe ramuri cad uscate
De-atâta doldora-dora
Cât se mai poate descânta
De-a dura ce mai tura vura
Se spulberă din noi bravura
De-atâta doldora-dora
Cât se mai poate vântura
SCRISOARE
lui Federico Garcia Lorca
Luna e galbenă luna e albă
Acoladă de stele-i a visului salbă
Luna e neagră luna e gri
Visele mele prind a muri
Iubirea e cel mai de preţ nestemat
Dar lesne e mielul de sacrificat?
Lumina-i avere averea nu-i
Departe de limita dezastrului.
Fructul pe ram e netrebnicul rod
Când grindina răului vine exod
Cântecul lebedei e sfâşietor
Pumnalul vrăjmaş e înfipt în amor
Altminteri mă doare Federico pe mine
Acum când bubele se cred stele divine.
1978 august
TRECERE
Cât de limpede
Îmi vedeam cândva
Chipul în apă
Şi limpede era apa
Şi limpede chipul
Dar a venit
De sus
Tocmai de sus
Din vârful secolului
O avalanşă
Chipul mi-l văd
Tot mai clar
În neclar
Apa e tulbure
Tulbure iar...
***
Lung drum mai face
Noaptea către ziuă
Ce chin când doarme
Doamna raţiune
Şi glasul sferei
Nu se mai aude.
Scrâşniţii dinţi
Preamăcinaţi de carii
Devin prin somn
Cuvinte şi păreri
Se vede bine
Şi prin vis bairamul
Lung drum mai face
Noaptea către ziuă.
SFINXUL
Prietenului meu Eminescu
Trece sfinxul prin cetate
Plete negre vulturate
Şi la fruntea lui senină
"Plopii fără soţi se-nchină"
El s-aşează hieratic
Lângă lacul singuratic
Ochii lui negrii şi sfinţi
Mângâie zarea cu minţi.
Astrele clipesc odată
Cu privirea întristată
Iar o stea se face fată
Marmură albă, curată.
Eu sunt stea
Iar tu eşti stea
Să pornim spre lumea mea.
Şi dintr-o-mbrăţişare
S-a ivit o fulgerare
Sus pe cer o steauă mare.
Un Luceafăr de-nchinare.
CERŞETORUL
Un cerşetor
Unul mai puţin obişnuit
Cerşea din greu
La poarta unei instituţii
Condusă de un zeu.
Avea un stil deosebit de a cerşi
Iar toţi cei care îi dădură
Doar din ce aveau
Din ceea ce ca fapt
Înşişi cerşeau
Spuneau:
E un tip smintit!
Priviţi-l
Are trei cutii
Pe una scrie simplu: bani
Pe-adoua pare-se
a scris tot bani
Dar s-a şters b-ul
Şi-au rămas doar ani
Pe a treia scria cu uimire
Cerşesc iubire
La sfârşitul fiecărui secol
Târându-şi nevăzutul lanţ
Făcea din mers necesarul bilanţ
Cutia cu bani era arareori plină
Acea cu ani dăduse-n rugină
Iar acea cu iubire
Era goala goluţă
Dar se credea zeiţă
Preferata acelui zeu
În faţa instituţiei căruia
Respectivul cerşea
Sperând că cineva
Îi va pune-n cutia
Aproape-n smintire
Chiar şi puţină iubire.
ASUPRA MIRĂRII
Mult mai uşor apune Soarele
Mult mai uşor se-nduplecă Luna să plece
Din codru, unde iubeţi îşi mistuie-n dragoste dorul
Şi mult mai uşor, cade o stea din etern
Decât, un imbecil să vezi renunţând
La vreo vrere.
Ere se pot mistui în secunde
Ocolul Pământului mare şi-al zării
Mult mai uşor se pot încerca.
Pătrunderea-ndurerea-ndurării urării.
O, Doamne, mi-e mult prea greu să-nţeleg
Leg limba de gură
Şi gura de limbă
Şi altui altoi de amar mă dedic
De diktat sunt sătul şi de Liră la fel
Mă doare durerea, mă dor eu pe mine
Şi simt cum mă mistui aprins de Apolo
Înţeleg rostul meu înţeleg rostul vostru Ce altceva oare nu pot înţelege?
Emfaza orgoliului, mama prostiei
Cum pot sa vă lege fără de lege
Şi fărădelegi, cum pot sa lovească
Aripa cea mai de sus a Iubirii.
1987
BATEM TOBA, TOBA BATEM
Batem toba în
Cordoba
Că ne ducem
Încotrova
Încotrova om vedea
După ce vom adăsta
La o poartă
Fără moaşteri
Poarta
Propriei
Cunoaşteri.
1985
***
Uneori visez că sunt un cal
Şi că trag la un atelaj
Birjarul atelajului mă loveşte
puternic cu biciul
Deşi cal fiind autoînhămat
Aş trage oricum
Dimineaţa mă trezesc
Cu o senzaţie de durere
în partea inimii
Alteori visez că eu sunt birjarul
Şi că birjarul e cal
Dimineaţa mă trezesc
cu aceeaşi senzaţie de durere
Probabil visez doar visând
Că ni s-au inversat rolurile
***
Uneori visez că eu sunt semizeu
Şi ca semizeu
Călăresc un leu
Un leu paraleu
Para leul
Param eu
Căci plutind în şa
Şi săltând aşa
Nici nu se putea altfel întâmpla
Orice călăreţ
Simte din regalul mersului cu calul
Dar mersul pe leu
Vă asigur eu
Nici nu se compară
Cu ce-ar vrea sa pară
Mălăiaţă, gură nătăfleaţă.
***
Soţiei mele Doina
Mi-e dor de ochii tăi căprui
Umbriţi de gene blânde
Mi-e dor de gura cea dintâi
De buzele plăpânde
Mi-e dor de mâinile fecioare
De mângâierea tremurândă
Mi-e dor şi inima mă doare
Dezleagă-mă de-o grea osândă
Tu nu lăsa ca timpul rău
Să-ntunece trecutul
Că fără tine fato, zău
Văd negru răsăritul.
***
“Patria este norodul iar nu tagma jefuitorilor” Tudor Vladimirescu
Bourul meu e încă treaz
Şi secolii preumblă
Să aducă în talaz o turmă lângă turmă
Din cer priveşte Dumnezeu
La truda Lui şi tainic
În urmă vine-nfiorat
Teribilul lup dacic
Sodogoamor babilon
Căieşte-te în fine
Că vine Domnul Răstignit
Şi pentru tine!
ZBOR
Motto: "Nu mor caii când vor câinii, nici câinii când vor stăpânii"
Încarcerat,
Cu aripile strânse,
Sta vulturul încins
Ca bestia.
Voi mai zbura,
Îşi zise el în sine,
Şi l-am văzut zburând
În sinea sa.
Zbura atât de sus,
Atât de falnic,
Cu Univers cu tot
Zbura
Închinăciune Ţie
Vultur psalmic
Închinăciune Ţie
Stea.
2002
***
Nimic mai aberant şi mai absurd
Decât să fii şi mut şi orb şi surd
Şi în răpăit de alămuri
Să-l renegi pe Dumnezeul vieţii tale-ntregi
Apoi ca şi când totul ar fi pur
Să te-nchini evlavios sperjur
Să fii şi hoit încremenit
Sub cizma dictatorului slăvit
Un răpăit de bufniţă-nfierată
Şi-o burtă de măicuţă sfâşiată
O, suflet de copil fugit din mamă
Bineaivenit pe glie
Şi mahramă
Să-l colindăm pe Iuda fraţi în doliu
Şi-n filigran de sânge să brodăm
Covor din lacrimă de prunc ce plânge
Pe sânul alb de mamă
Să-i urăm!
3 decembrie 1989
Când mergeam cu autobuzul la serviciu de dimineaţă am spus cu voce tare această poezie, un tânăr miliţian cu ochii albaştri s-a uitat la mine a lăcrimat mi-a zâmbit apoi a coborât la următoarea staţie.
***
Penumbra silnciei şi a morţii
Cu colţii regrupaţi şi ascuţiţi
Rânjeşte iar în faţa porţii…
Sculaţi deci semeni
Nu dormiţi
Întâmpinaţi-o după sacra lege
Cu Crucea răstignirii lui Iisus
Şi sabia căci Domnul înţelege
Pe cei ce-i sunt doar Lui supuşi
Ridică-te popor veşnic călcat
Pe talpa ce ţi-a dat-o Dumnezeu
Consideră căderea un păcat
Şi dă lumină sufletului tău.
Primăvara 1990
Publicată în geamul magazinului meu şi apostrofat de organele de control apoi am fost amendat pentru nereguli chipurile găsite în actele magazinului. Ulterior am mai fost amendat încă de trei ori din aceleaşi motive.
MĂRTURISIRE
Mărturisesc sincer că eu
Am dat cu barda-n Tine Dumnezeu
Iar Tu m-ai răsplătit cumplit: şi Mi-ai vorbit abia şoptit:
Şi tu eşti fiul meu şi m-am trezit.
RUGĂCIUNE
Te sărut cu inima pe frunte
Şi pe răni cu buzele de lut
Că mă tem
Ca nu cumva odată
Să fiu Iuda şi să te sărut.
***
Voi pleca
Fără să scot o vorbă
Nu hoţeşte
Însă taciturn
De-a spinare
Cu un băţ
Şi-o tolbă.
Şi-ţi voi spune
adio, rece turn
Turn de oameni
Cocoţaţi pe SCARĂ...
Fiecare pe fuştel străin
Specie de animal bizară
dăruindu-şi reciproc venin.
***
Ciuturugă buturugă
Fără tulpină de fugă
Citurugă retezare
Fără punte peste zare
Ciuturugă răsturnând
Car cu osie de gând
Ciuturugă viitoare
Cum te doare când te doare?
CÂNTEC FĂRĂ NOROC
Obosită sita minţii
Un sitar îi sparge dinţii
Şi de din centrul iubirii
Iese gândul drag al firii
Ca o apă curgătoare
Care rupe stăvilare
Stăvilarul visului
Beteşugul timpului.
***
Rămâne un gând care
Aş vrea să-l spun tuturor
Iubirea este singura ce
Poate să ne lege
Fără să ne simţim legaţi
Astfel precum
Păsările sunt legate de cer
Prin zborul lor.
27. 08. 1981
Cu nemărginită iubire scumpei mele
soţii Doina
***
Ce inspiraţie formidabilă
am avut să mă nasc
În anul de graţie…
Acela pe care biografi şi critici
Şi-l vor disputa
Pasând unul către altul
Ideea oportunităţii naşterii mele
Ou al lui Columb centaur cu flori la copite
Lipitură ventuză
Pe vremea în care eram considerat
O pisică cu gheare mult prea ascuţite
Căci cu siguranţă
Un “geniu” ca mine va face mare vâlvă
În biblioteca Babel
Deşi “blând”…
Pana-ntr-atât încât îmi pierdusem
Luciul tăcerii de şarpe
Ce inspiraţie formidabilă
am avut să mă nasc
Dar nu voi sta la poarta norocului
Aşteptând o eventuală parvenită cacialma
Că la acest capitol nu mă-ncadrez
La parametrii prescrişi…
Deşi nu prea sufăr
Că nu sunt un nufăr
Cochetând cu lacul imaginar
Al albăstrimilor timpului
Şi zic: Să o ţie Dumnezeu o mie de ani
că lucru cu cap a făcut mama mea
Dar a uitat cred eu să-mi împrumute
Gena arborelui genealogic
Care să-mi dea o mai mare prestanţă
Pe verticala timpului!
Ci vaporos tăvălug de sârmă ghimpată
Mă mai rostogolesc în teasc
Ce inspiraţie formidabilă
am avut să mă nasc!
FASCINAŢIE
Văd
O armată de cazmale
pe ogorul clasicei privelişti
Universale
E bogat
Pământul
Dar...
Multe generaţii
Au avut
Primăvara desculţă
Pe verdele lut.
MĂ RĂSTORN
Urgisit de vremuri
Ne-nţeles de Timp
Vin spre tine Mamă
Ca înspre Olimp...
Nu sunt un Ulise
'ncununat de lauri
Navigând pe vise
Pe-ale vieţii valuri.
Sunt eu însămi Mamă
Trup din trupul Tău
Viaţa-mi se destramă...
Mă răstorn
În hău...
noi. 1987
LUMINĂ IUBITĂ SLĂVITĂ SĂ FII
De-auzi cum râd din întuneric
şi din lumină jefuiesc
ca lupii când se năpustesc
Asupra stânelor isteric
Nu te-ntrista, e rost în toate
Lumină nu pot ei lua
Decât de-acolo unde este Ci fie asta fala ta
Cu-ncredere sporeşte rodul
În inimă în dor în gând
E-n firea lucrurilor nodul...
Răscumpără-te dezlegând
Şi peste timpul care trece
Aruncă ancore de vis
Că nu e nici un compromis
Păstrarea gândului la rece...
CÂNTEC DESCÂNTEC ŞI JALBĂ
Troieneşte-mă iarnă tirană
şi ninge-mă ninge-mă ninge
Că şi eu învinge-te-voi iarnă
şi râde-voi râde-voi râde...
DEPARTE DE NIMIC ŞI APROAPE DE ETERN
Plecată
fruntea îmi răsare,
dintr-un amurg de lumânare
şi-mi arde-acum
si sfeşnicul...
Nevrednicul.
MANIFEST LIRIC
Din peniţa mea
nu curge aur,
Că durere-i
aurul ce-l vrea...
Din peniţă-mi curge
doar iubire
Că iubirea
e menirea mea.
N-am de gând
că gândul nu-i tocmeală
Între ce îmi dai
Şi ce îţi dau
să răsfăţ
ori să înalţ
spre culme
un balon de aer
În "deşanţ".
Rostogol
de s-ar întoarce Lumea
Rostul gol
eu nu-l voi aclama!
Sunt!
Deci nu-s la îndemâna
celor ce voiesc
a-ntuneca!
Vremurile au
şi n-au busola,
Valurile vremii-n veci
Se bat,
Cârma trebuie să fie bună
iar contemporanii
Luminaţi!
Solidari,
când vremea este bună
Solidari,
când vremea este grea
Fiţi uniţi
ca frunza şi ca iarba,
Şi iubiţi
Cu-nverşunarea mea.
01.02.1989
CAPCANA
Motto:
"Timp sinucigaş
Bombă cu altiţă
Eu sunt un ocnaş
Tu o gogoriţă."
Am mai descoperit
O zi
Tu, pudico, nu te crispa
De goliciunea ta...
Mie ar trebui să mi se facă
Ruşine
Te-am descoperit
Este vina mea
Te voi învălui în mantia
Albastră a visului...
Iar dacă îţi va fi
Şi atunci ruşine...
Mă voi redescoperi
Dimpreună cu tine.
***
Mă voi oglindi în lună
Ca într-o oglindă bună
Să-mi văd chipu-n altă parte
Ca între pământ şi arte
Dincolo de lună
Dincolo de stele
Gândurile bune
Gândurile rele.
***
Pe câte foi de ţigarete
Se scriu cărţi
Şi câte cărţi ne ard
În ţigarete
Cuvântul tot respiră-n
Mii de părţi
Şi se adună-n
Cercuri violete.
Un fum imens
Din cărţile ucise
Şi-o evidentă lipsă
De hârtie.
Prevăd o avalanşă de narcise
Pe monumentul tău
Poezie!
PREVIZIUNE
Când vor veni din nou
Zăpezile
Gânguritul tău va fi plin
Şi surâsul mângâietor
Ochii noştri senini
Te vor privi cu drag
Zâmbind a iubire
Şi-atunci...
Când vom întoarce fila cea mare
Vom toasta pentru viitorime!
Şi pentru o lume
Mai bună
Şi mai dreaptă
Şi mai liberă!
Şi de pe toate meleagurile Pământului
Cei de o seamă cu tine
Vor fi desemnaţi
Descălecători de drept
Ai noului secol
De pace!
Miracol galactic
Redat universului.
Sept 1977
Dedicată fiului meu Cantemir Simon
***
Eu nu am de ales
Sunt veşnicul răscolit
Privind peste timp
principe al iubirii de neam
Urăsc tot ce-i stă împotrivă.
Eu
Nu am de ales
Şi nu cânt
Decât ce-i de cântat!
Eu
Nu am de ales
Şi râd primenindu-i pe ai mei
Şi primenindu-mă singur
Eu
Nu am de ales
Şi când glasul cetăţii mă cheamă
răspund dulce mamă
Dragostea este
Singura noastră armă!
***
Cad ploi
Peste coverta primăverii
Sunt rodiile cerului
Neirosite
Pământul când se ară
Cu folos
Cu gândul
La o toamnă împlinită!
Şi mă mustesc atâtea
Gânduri bune încât
În via mea
Atât de vie
Cad ploi mereu
Neirosite
Peste coverta
Verdelui
din vie...
mai 1978
N-AI SĂ AJUNGI BINE
- N-ai să ajungi bine
De nu mi te supui!
Se adresă o dată
O râmă, cerului.
- Bine, bine...
Îi răspunse acesta
Clipind din toate stelele lui
Şi Universal.
- Târăşte-te râmă
În linie dreaptă
Spre ţelul final
Care pretinzi
Că te-aşteaptă!
Voi pleca
Fără să scot o vorbă
Nu hoţeşte
Însă taciturn
De-a spinare
Cu un băţ
Şi-o tolbă.
Şi-ţi voi spune
adio, rece turn
Turn de oameni
Cocoţaţi pe SCARĂ...
Fiecare pe fuştel străin
Specie de animal bizară
dăruindu-şi reciproc venin.
***
Ciuturugă buturugă
Fără tulpină de fugă
Citurugă retezare
Fără punte peste zare
Ciuturugă răsturnând
Car cu osie de gând
Ciuturugă viitoare
Cum te doare când te doare?
CÂNTEC FĂRĂ NOROC
Obosită sita minţii
Un sitar îi sparge dinţii
Şi de din centrul iubirii
Iese gândul drag al firii
Ca o apă curgătoare
Care rupe stăvilare
Stăvilarul visului
Beteşugul timpului.
***
Rămâne un gând care
Aş vrea să-l spun tuturor
Iubirea este singura ce
Poate să ne lege
Fără să ne simţim legaţi
Astfel precum
Păsările sunt legate de cer
Prin zborul lor.
27. 08. 1981
Cu nemărginită iubire scumpei mele
soţii Doina
***
Ce inspiraţie formidabilă
am avut să mă nasc
În anul de graţie…
Acela pe care biografi şi critici
Şi-l vor disputa
Pasând unul către altul
Ideea oportunităţii naşterii mele
Ou al lui Columb centaur cu flori la copite
Lipitură ventuză
Pe vremea în care eram considerat
O pisică cu gheare mult prea ascuţite
Căci cu siguranţă
Un “geniu” ca mine va face mare vâlvă
În biblioteca Babel
Deşi “blând”…
Pana-ntr-atât încât îmi pierdusem
Luciul tăcerii de şarpe
Ce inspiraţie formidabilă
am avut să mă nasc
Dar nu voi sta la poarta norocului
Aşteptând o eventuală parvenită cacialma
Că la acest capitol nu mă-ncadrez
La parametrii prescrişi…
Deşi nu prea sufăr
Că nu sunt un nufăr
Cochetând cu lacul imaginar
Al albăstrimilor timpului
Şi zic: Să o ţie Dumnezeu o mie de ani
că lucru cu cap a făcut mama mea
Dar a uitat cred eu să-mi împrumute
Gena arborelui genealogic
Care să-mi dea o mai mare prestanţă
Pe verticala timpului!
Ci vaporos tăvălug de sârmă ghimpată
Mă mai rostogolesc în teasc
Ce inspiraţie formidabilă
am avut să mă nasc!
FASCINAŢIE
Văd
O armată de cazmale
pe ogorul clasicei privelişti
Universale
E bogat
Pământul
Dar...
Multe generaţii
Au avut
Primăvara desculţă
Pe verdele lut.
MĂ RĂSTORN
Urgisit de vremuri
Ne-nţeles de Timp
Vin spre tine Mamă
Ca înspre Olimp...
Nu sunt un Ulise
'ncununat de lauri
Navigând pe vise
Pe-ale vieţii valuri.
Sunt eu însămi Mamă
Trup din trupul Tău
Viaţa-mi se destramă...
Mă răstorn
În hău...
noi. 1987
LUMINĂ IUBITĂ SLĂVITĂ SĂ FII
De-auzi cum râd din întuneric
şi din lumină jefuiesc
ca lupii când se năpustesc
Asupra stânelor isteric
Nu te-ntrista, e rost în toate
Lumină nu pot ei lua
Decât de-acolo unde este Ci fie asta fala ta
Cu-ncredere sporeşte rodul
În inimă în dor în gând
E-n firea lucrurilor nodul...
Răscumpără-te dezlegând
Şi peste timpul care trece
Aruncă ancore de vis
Că nu e nici un compromis
Păstrarea gândului la rece...
CÂNTEC DESCÂNTEC ŞI JALBĂ
Troieneşte-mă iarnă tirană
şi ninge-mă ninge-mă ninge
Că şi eu învinge-te-voi iarnă
şi râde-voi râde-voi râde...
DEPARTE DE NIMIC ŞI APROAPE DE ETERN
Plecată
fruntea îmi răsare,
dintr-un amurg de lumânare
şi-mi arde-acum
si sfeşnicul...
Nevrednicul.
MANIFEST LIRIC
Din peniţa mea
nu curge aur,
Că durere-i
aurul ce-l vrea...
Din peniţă-mi curge
doar iubire
Că iubirea
e menirea mea.
N-am de gând
că gândul nu-i tocmeală
Între ce îmi dai
Şi ce îţi dau
să răsfăţ
ori să înalţ
spre culme
un balon de aer
În "deşanţ".
Rostogol
de s-ar întoarce Lumea
Rostul gol
eu nu-l voi aclama!
Sunt!
Deci nu-s la îndemâna
celor ce voiesc
a-ntuneca!
Vremurile au
şi n-au busola,
Valurile vremii-n veci
Se bat,
Cârma trebuie să fie bună
iar contemporanii
Luminaţi!
Solidari,
când vremea este bună
Solidari,
când vremea este grea
Fiţi uniţi
ca frunza şi ca iarba,
Şi iubiţi
Cu-nverşunarea mea.
01.02.1989
CAPCANA
Motto:
"Timp sinucigaş
Bombă cu altiţă
Eu sunt un ocnaş
Tu o gogoriţă."
Am mai descoperit
O zi
Tu, pudico, nu te crispa
De goliciunea ta...
Mie ar trebui să mi se facă
Ruşine
Te-am descoperit
Este vina mea
Te voi învălui în mantia
Albastră a visului...
Iar dacă îţi va fi
Şi atunci ruşine...
Mă voi redescoperi
Dimpreună cu tine.
***
Mă voi oglindi în lună
Ca într-o oglindă bună
Să-mi văd chipu-n altă parte
Ca între pământ şi arte
Dincolo de lună
Dincolo de stele
Gândurile bune
Gândurile rele.
***
Pe câte foi de ţigarete
Se scriu cărţi
Şi câte cărţi ne ard
În ţigarete
Cuvântul tot respiră-n
Mii de părţi
Şi se adună-n
Cercuri violete.
Un fum imens
Din cărţile ucise
Şi-o evidentă lipsă
De hârtie.
Prevăd o avalanşă de narcise
Pe monumentul tău
Poezie!
PREVIZIUNE
Când vor veni din nou
Zăpezile
Gânguritul tău va fi plin
Şi surâsul mângâietor
Ochii noştri senini
Te vor privi cu drag
Zâmbind a iubire
Şi-atunci...
Când vom întoarce fila cea mare
Vom toasta pentru viitorime!
Şi pentru o lume
Mai bună
Şi mai dreaptă
Şi mai liberă!
Şi de pe toate meleagurile Pământului
Cei de o seamă cu tine
Vor fi desemnaţi
Descălecători de drept
Ai noului secol
De pace!
Miracol galactic
Redat universului.
Sept 1977
Dedicată fiului meu Cantemir Simon
***
Eu nu am de ales
Sunt veşnicul răscolit
Privind peste timp
principe al iubirii de neam
Urăsc tot ce-i stă împotrivă.
Eu
Nu am de ales
Şi nu cânt
Decât ce-i de cântat!
Eu
Nu am de ales
Şi râd primenindu-i pe ai mei
Şi primenindu-mă singur
Eu
Nu am de ales
Şi când glasul cetăţii mă cheamă
răspund dulce mamă
Dragostea este
Singura noastră armă!
***
Cad ploi
Peste coverta primăverii
Sunt rodiile cerului
Neirosite
Pământul când se ară
Cu folos
Cu gândul
La o toamnă împlinită!
Şi mă mustesc atâtea
Gânduri bune încât
În via mea
Atât de vie
Cad ploi mereu
Neirosite
Peste coverta
Verdelui
din vie...
mai 1978
N-AI SĂ AJUNGI BINE
- N-ai să ajungi bine
De nu mi te supui!
Se adresă o dată
O râmă, cerului.
- Bine, bine...
Îi răspunse acesta
Clipind din toate stelele lui
Şi Universal.
- Târăşte-te râmă
În linie dreaptă
Spre ţelul final
Care pretinzi
Că te-aşteaptă!
POEM HERMENEUTIC
scris în dublu acrostih
Mă rog zilei de azI
Ăstui timp ce fi-vA
Canon pentru ierbaR
Ancorat... la pervaZ
Unicorn corn de raI
Tăcut, calm, albastrU
Alb astru... veni-vA
Gigantic din ParnaS
Întinzând mâna recE
Nouă el, ca un sacrU
Dragoste cer de maI
Uimitor gând porniT
Luminând. Vreme bunĂ
Dor oprit în... avaL
Erupând precum lavA
Stăvilită-n... blesteM
Izvorât e în oamenI
Nimbul facerii demN
Eradicând... sistemE.
DE DRAGOSTE
Iată tot marele meu avut
Răstignit El a Cristos ar aduce
Spuneţi-mi, ce bine n-am făcut
De mi se indică loc pe cruce?
Ce burgheze gânduri incita-vor
Diamantele din inimă-mi crescute
Şi de unde până unde fi-vor
De lumină bine-adăpostite.
Flăcările iadului cuprindă
Tot ce-i rău pe-această bună Terră
Ca să intru din iatac în tindă
Şi să-mi construiesc o noua sferă
Nemurirea dacă va să-mi vină
Nu sunt eu acel ce am dorit-o
Ci e numai clarul din Lumină
De care-am fost doar atins Iubito!
MANIFEST LIRIC
Să fii poet
Nu muncă inegală
De la idee
Până la cerneală...
Să fii poet
să fii zenit
De la idee
Până la cernit.
Să fii poet
Poetul vremii tale
Cu oameni cu tot
Păstorii de hotare...
Să fii poet
Un frontispiciu
Nu colbul
Zilei tale de capriciu.
Să fii poet
Soare definitoriu
Nu chintesenţa altora
În propriul orgoliu
Să fii poet
Oglindă tuturor
Iar tu să ai oglindă
Chipul lor.
DĂRUIRE
Înflăcărată virtute
care mişcă
Holdele frunţilor noastre
şi nu lasă
Să se potolească
Continua ploaie de păsări
Înfierbântate de zbor.
13.04.1983
***
Câtă nemărginire
În Univers
şi câtă mărginire
În noi.
05.02.1985 29
STARE GRAVĂ
Uneori stau aşa imobil
-Ca o mobilă-
Pană când
Plictisit de
Această stare
De imobilitate
Devin o mobilă
În altă parte.
TIMPUL
E clepsidra ca şi hidra
şi de ce nu
ca hidrantul
absorbind căii lactee
tot neantul
Astfel se petrece timpul
şi la modul simplu
şi la modul sacru
Descriind cu fiecare
Când un drum
Când o cărare
Pe care o voi alege
Împăienjenit de lege
Hai să spunem fiecare
"Nu dăm drum pentru cărare"
***
Am adorat un dor
Din păcate acela a fost dorul meu
Am adorat o iubită
Din păcate aceea a fost iubita mea
Am adorat o viziune
Din păcate aceea a fost viziunea mea
Am adorat o stea
Din păcate aceea a fost steaua mea.
ian 1979
CE SIMTE CEL CE CREDE ÎN CEVA IARNA
Prietenul meu drag
La noi e iarnă grea
Cerul a îngheţat demult
Şi ochii-mi au prins promoroacă de lacrimi
Corbii fac picnic în buclele muzei
Şi gându-i o stea disperată şi tristă
Din iarnă cetatea cine va scoate
Poetul ce-l ştii e statuie de gheaţă
Miracolul Lumii şi-al vieţii-i acelaşi
Pe la voi ce vreme-i acum?
***
În amintirea anilor ce curg
Ca un şuvoi de ape cristaline
Să se reverse înspre noi doar Demiurg
De împliniri şi de senine zile.
Vor paşte anii în câmpia vieţii
Iar murgii lor vor bate din copite
Un nestemat cum nu pot naşte munţii
Supuşi si ei puterii mărginite
Iubirea nu-i o piatră de hotar
Ci-i un hotar în fiecare piatră
Iar noi suntem un meşter făurar
Îngemănaţi sub aura de vatră.
18 sept. 1978
***
Peste ochii lumii ca o pâclă
După rang şi demnitaritate
Mai tronează zeii extensibili
Legând interesul de eternitate
Şi cum n-au nimic uman într-înşii
Fac doar fapte grele de-nţeles.
Dar cum setea de lumină vine
Tot simetric şi obiectiv
Vor apune zeii extensibili
Ca un fals poem decorativ.
Sori ce stau în umbră anacronic
Cronici noi vor răsădi curând
Luminate litere de aur
Vor pătrunde gândul luminând
Bună dimineaţa zodie dorită
Sâmbur de transcendental şi vis
Dulcea mea lumină şi iubită
Fără pată fără compromis
Iată vin în calea ta străbunii
Cei mai buni de pe acest pământ
Aducând pe palme ruptul pâinii
Aburind de soare şi de cânt.
NEMIRARE
Când nu se mai miră nimeni
Letargica stare nu este
Decât un falset al coloanei
Intrată pe stresuri funeste.
Când nu se mai miră nimeni
Să facem ceva, să se mire
De apartenenţa lui la altminteri
Să-i spunem, să-i spunem la mire.
Când nu se mai miră nimeni
Sau mirarea nu vine ad-hoc
E semn c-a intrat printre oameni
O grija prea mare de "stoc"
Când nu se mai miră nimeni
Să-i spunem miresei Atom
că oameni! rămâne-vom oameni
Nu păpuşi, într-un jalnic slalom.
Să ne ferim de nemirare
Precum ferim plăpânda floare!
NEGAREA NEGAŢIEI
M-am ferecat şi am plecat
şi numele mi-am renegat
Abstractizând ca libelula
Cutremurând ca tarantula
Agonizând apoi ca racul
Şi dând 'napoi apoi şi acul.
Ce după sac petec ne pune
Semnând cu-n nume de arvune
Ce-i drept mi-a folosit colindul
Căci văd că mi-a răspuns Olimpul
Ci regăsindu-mă proverbul
Ce ne slujeşte ca amor
Tenor civilizaţiei fecunde
Sămânţa a-ncolţit
Dar unde?
CIOCAN ŞI ILĂU
La polul iubit
Mă doare iubirea!
La polul urât
Mă doare ura!
Între cei doi poli Inima mea
Bătând ca un clopot
De-alarmă
Undeva o scânteie
Mă îndeamnă
Să nu las
Trandafirul să moară.
***
M-a cuprins
Soarele
Sunt una cu pajiştea
Înrourată iarbă
Infailibila floare
Imaculată tihnă.
Cel mai fidel cântec
Al vântului
Cea mai neprihănită casă
A ploii
Cel mai ascultător
Dor
Al perenităţii
Sunt fericit
Fericirea nu ne-o dă nimeni
Ne-o dăm noi
Cu bucuriile noastre
Cu mângâierile
Cu lacrimile
Noi suntem fericirea!
CINSTIRE
Adunaţi-vă-n juru-i boboci de om
Adunaţi-vă-n juru-i tineri şi vârstnici
Aduceţi-v-aminte cântecul de leagăn
Aduceţi-v-aminte ochii senini
Şi zâmbetul mamei
Ocrotitor ca lumina din soare
Întru cinstirea ei
Ridicaţi obelisc de înălţare
Femeia mamă în casele noastre
Pe baricadele muncii
Femeia OM.
8 MARTIE 1976
COLINDUL PETEI DE SÂNGE
în memoria ta Nichita Stănescu
Loviţi de treisprezece demoni
Treisprezece îngeri
Mi s-au surpat în suflet
Din colbul de stele şi zbucium
O pată de sânge s-a ridicat
A plutit şi a visat...
Sufletul meu o ţinea disperat
Pata de sânge
A început să vorbească
În cea mai preacurată
Limbă românească
Nu mă ţineţi legat!
Nu mă ţineţi legat!
... Mai am atâtea suflete
de colindat...
16.12.1983
***
Să tot vezi şi să nu crezi?
Ori să crezi ce n-ai văzut?
Iată cum te mai holbezi
Şi rămâi adesea mut!
Faptele mânca-le-ar râia!
Au deci un neprevăzut
Precedent mulaj de lut
Abracadabraj, tămâia
Farisei de partea stângă
Pe la mijloc idioţi
Şi tot soiul de netoţi
Iar de dreapta ce-i ce-alungă
Gândul pe o cale lungă
Căci n-au timp în aşteptare
Dornicii de vindecare!
21.03.1982
DESCÂNTEC
Trăiesc din plin deşi nu prea
Trăiesc din plin deşi nu prea
Îmi sar colacii peste vin
Trăiesc din plin
Trăiesc din plin în avanpost
Şi mai adap câte un post
Şi sunt modest şi sunt anost
Căci sunt a nost
Trăiesc din plin
Şi preaplin
Din vin pelin
Şi din venin
Şi cer senin
Trăiesc cu tot ce ni s-a dat
Ce ni s-a dat să suferim
Trăiesc cum pot
Şi pot destul
Destul e punctul
Cardinal
Din care vine un signal
De car naval
Trăiesc pe un picior de nai
Şi pe-un ombilic de crai
Văd oile cum se-mbulzesc
Trăiesc!
***
Mă uit în cer
Şi văd o ieşire
Mă uit prin ieşire
Şi văd cu uimire
alt cer
Mă scurg odată
Cu lumină
Şi traversez
Dincolo de închipuirile mele
Şi ale tuturor
Întoarce-te!
Se-aude glasul primului cer
Nu-i cale de întoarcere
Îmi spune
Glasul noului meu cer
La noi
Cresc visele-n imense alcovuri
Visează orice
Tu nu poţi imagina
decât ceea ce poate să fie
Visează
Şi vei vedea
Că visul tău va creşte
Asemeni Pruncului
Chiar visul visat
Va naşte sub ochii tăi
Mii de vise
DOUĂ BABE MUZICALE
Două babe muzicale
Tare-aş vrea să mă jelească
Cerul când o să dorească
să mă vad-acolo sus
Oaie blând-a lui Iisus
Să mă vad-acolo-n cer
Behăind fără de fler
Acceptând lerleruiler.
Două babe muzicale
Una înţeleaptă mare
Alta bună ca pământul
Unde mi-oi lăsa veşmântul
Două babe muzicale
Tare-aş vrea să mă jelească
Şi să-mi aprindă din iască
Pipă lungă fumegândă
Ca de drac ce stă la pândă
Două babe muzicale
Să-mi sufle mereu în foale
Şi să ard calm pe jăratic
Mulţumit că nu-s apatic
Două babe muzicale
Să-mi cânte de dor pe cale
Şi să mă ducă la vale
Pentru poftele carnale
Şi să mă ducă la munte
Când voi avea doruri multe.
Şi să mă ducă la mare
Când de dorul ce mă doare
Nu voi avea alinare
Nici piste de decolare
Pentru vise ireale.
1984 martie 12
***
Dor de dor
Toate mă dor
Aripi frânte,
Umplu văzduhul
Păsării Sfinte
Ce şi-a dat Duhul
Fiţi în veci plutitoare
Aripi nemuritoare.
***
Nestatornică
Cum orice iubită
M-a părăsit
pentru
o mare clipită
A revenit
ca o ploaie de maci
Pe umbrelă
m-a regăsit
În acelaşi loc
sentinelă!
Mi-a mai rămas
O lacrimă
în iris
Iubita mea
Cu numele
Poesis.
***
Hei, iubeţi lunatici
Cerul vă dă vouă
dragul său şi harul
fulgerat în două.
Drag să vă inunde
Har să vă răsfeţe
Fulger să vă-nsemne
Că sunteţi oriunde
Înţelepţi şi zdrenţe!
***
Toată viaţa mea
am sperat şi am iubit
Şi iar am sperat
Şi iar am iubit.
Am iubit cu înverşunare
Tot ce puteam vedea
percepe, imagina
Dar cu cât iubeam
Mai mult
Viaţa mea
Devenea mai săracă
Mai golită de sens
Mai primejduită
Atunci
Mi-am dat seama
Că voi oamenii
Sunteţi înfricoşător de răi
De lipsiţi
De cea mai de seamă virtute Dragostea!
scris în dublu acrostih
Mă rog zilei de azI
Ăstui timp ce fi-vA
Canon pentru ierbaR
Ancorat... la pervaZ
Unicorn corn de raI
Tăcut, calm, albastrU
Alb astru... veni-vA
Gigantic din ParnaS
Întinzând mâna recE
Nouă el, ca un sacrU
Dragoste cer de maI
Uimitor gând porniT
Luminând. Vreme bunĂ
Dor oprit în... avaL
Erupând precum lavA
Stăvilită-n... blesteM
Izvorât e în oamenI
Nimbul facerii demN
Eradicând... sistemE.
DE DRAGOSTE
Iată tot marele meu avut
Răstignit El a Cristos ar aduce
Spuneţi-mi, ce bine n-am făcut
De mi se indică loc pe cruce?
Ce burgheze gânduri incita-vor
Diamantele din inimă-mi crescute
Şi de unde până unde fi-vor
De lumină bine-adăpostite.
Flăcările iadului cuprindă
Tot ce-i rău pe-această bună Terră
Ca să intru din iatac în tindă
Şi să-mi construiesc o noua sferă
Nemurirea dacă va să-mi vină
Nu sunt eu acel ce am dorit-o
Ci e numai clarul din Lumină
De care-am fost doar atins Iubito!
MANIFEST LIRIC
Să fii poet
Nu muncă inegală
De la idee
Până la cerneală...
Să fii poet
să fii zenit
De la idee
Până la cernit.
Să fii poet
Poetul vremii tale
Cu oameni cu tot
Păstorii de hotare...
Să fii poet
Un frontispiciu
Nu colbul
Zilei tale de capriciu.
Să fii poet
Soare definitoriu
Nu chintesenţa altora
În propriul orgoliu
Să fii poet
Oglindă tuturor
Iar tu să ai oglindă
Chipul lor.
DĂRUIRE
Înflăcărată virtute
care mişcă
Holdele frunţilor noastre
şi nu lasă
Să se potolească
Continua ploaie de păsări
Înfierbântate de zbor.
13.04.1983
***
Câtă nemărginire
În Univers
şi câtă mărginire
În noi.
05.02.1985 29
STARE GRAVĂ
Uneori stau aşa imobil
-Ca o mobilă-
Pană când
Plictisit de
Această stare
De imobilitate
Devin o mobilă
În altă parte.
TIMPUL
E clepsidra ca şi hidra
şi de ce nu
ca hidrantul
absorbind căii lactee
tot neantul
Astfel se petrece timpul
şi la modul simplu
şi la modul sacru
Descriind cu fiecare
Când un drum
Când o cărare
Pe care o voi alege
Împăienjenit de lege
Hai să spunem fiecare
"Nu dăm drum pentru cărare"
***
Am adorat un dor
Din păcate acela a fost dorul meu
Am adorat o iubită
Din păcate aceea a fost iubita mea
Am adorat o viziune
Din păcate aceea a fost viziunea mea
Am adorat o stea
Din păcate aceea a fost steaua mea.
ian 1979
CE SIMTE CEL CE CREDE ÎN CEVA IARNA
Prietenul meu drag
La noi e iarnă grea
Cerul a îngheţat demult
Şi ochii-mi au prins promoroacă de lacrimi
Corbii fac picnic în buclele muzei
Şi gându-i o stea disperată şi tristă
Din iarnă cetatea cine va scoate
Poetul ce-l ştii e statuie de gheaţă
Miracolul Lumii şi-al vieţii-i acelaşi
Pe la voi ce vreme-i acum?
***
În amintirea anilor ce curg
Ca un şuvoi de ape cristaline
Să se reverse înspre noi doar Demiurg
De împliniri şi de senine zile.
Vor paşte anii în câmpia vieţii
Iar murgii lor vor bate din copite
Un nestemat cum nu pot naşte munţii
Supuşi si ei puterii mărginite
Iubirea nu-i o piatră de hotar
Ci-i un hotar în fiecare piatră
Iar noi suntem un meşter făurar
Îngemănaţi sub aura de vatră.
18 sept. 1978
***
Peste ochii lumii ca o pâclă
După rang şi demnitaritate
Mai tronează zeii extensibili
Legând interesul de eternitate
Şi cum n-au nimic uman într-înşii
Fac doar fapte grele de-nţeles.
Dar cum setea de lumină vine
Tot simetric şi obiectiv
Vor apune zeii extensibili
Ca un fals poem decorativ.
Sori ce stau în umbră anacronic
Cronici noi vor răsădi curând
Luminate litere de aur
Vor pătrunde gândul luminând
Bună dimineaţa zodie dorită
Sâmbur de transcendental şi vis
Dulcea mea lumină şi iubită
Fără pată fără compromis
Iată vin în calea ta străbunii
Cei mai buni de pe acest pământ
Aducând pe palme ruptul pâinii
Aburind de soare şi de cânt.
NEMIRARE
Când nu se mai miră nimeni
Letargica stare nu este
Decât un falset al coloanei
Intrată pe stresuri funeste.
Când nu se mai miră nimeni
Să facem ceva, să se mire
De apartenenţa lui la altminteri
Să-i spunem, să-i spunem la mire.
Când nu se mai miră nimeni
Sau mirarea nu vine ad-hoc
E semn c-a intrat printre oameni
O grija prea mare de "stoc"
Când nu se mai miră nimeni
Să-i spunem miresei Atom
că oameni! rămâne-vom oameni
Nu păpuşi, într-un jalnic slalom.
Să ne ferim de nemirare
Precum ferim plăpânda floare!
NEGAREA NEGAŢIEI
M-am ferecat şi am plecat
şi numele mi-am renegat
Abstractizând ca libelula
Cutremurând ca tarantula
Agonizând apoi ca racul
Şi dând 'napoi apoi şi acul.
Ce după sac petec ne pune
Semnând cu-n nume de arvune
Ce-i drept mi-a folosit colindul
Căci văd că mi-a răspuns Olimpul
Ci regăsindu-mă proverbul
Ce ne slujeşte ca amor
Tenor civilizaţiei fecunde
Sămânţa a-ncolţit
Dar unde?
CIOCAN ŞI ILĂU
La polul iubit
Mă doare iubirea!
La polul urât
Mă doare ura!
Între cei doi poli Inima mea
Bătând ca un clopot
De-alarmă
Undeva o scânteie
Mă îndeamnă
Să nu las
Trandafirul să moară.
***
M-a cuprins
Soarele
Sunt una cu pajiştea
Înrourată iarbă
Infailibila floare
Imaculată tihnă.
Cel mai fidel cântec
Al vântului
Cea mai neprihănită casă
A ploii
Cel mai ascultător
Dor
Al perenităţii
Sunt fericit
Fericirea nu ne-o dă nimeni
Ne-o dăm noi
Cu bucuriile noastre
Cu mângâierile
Cu lacrimile
Noi suntem fericirea!
CINSTIRE
Adunaţi-vă-n juru-i boboci de om
Adunaţi-vă-n juru-i tineri şi vârstnici
Aduceţi-v-aminte cântecul de leagăn
Aduceţi-v-aminte ochii senini
Şi zâmbetul mamei
Ocrotitor ca lumina din soare
Întru cinstirea ei
Ridicaţi obelisc de înălţare
Femeia mamă în casele noastre
Pe baricadele muncii
Femeia OM.
8 MARTIE 1976
COLINDUL PETEI DE SÂNGE
în memoria ta Nichita Stănescu
Loviţi de treisprezece demoni
Treisprezece îngeri
Mi s-au surpat în suflet
Din colbul de stele şi zbucium
O pată de sânge s-a ridicat
A plutit şi a visat...
Sufletul meu o ţinea disperat
Pata de sânge
A început să vorbească
În cea mai preacurată
Limbă românească
Nu mă ţineţi legat!
Nu mă ţineţi legat!
... Mai am atâtea suflete
de colindat...
16.12.1983
***
Să tot vezi şi să nu crezi?
Ori să crezi ce n-ai văzut?
Iată cum te mai holbezi
Şi rămâi adesea mut!
Faptele mânca-le-ar râia!
Au deci un neprevăzut
Precedent mulaj de lut
Abracadabraj, tămâia
Farisei de partea stângă
Pe la mijloc idioţi
Şi tot soiul de netoţi
Iar de dreapta ce-i ce-alungă
Gândul pe o cale lungă
Căci n-au timp în aşteptare
Dornicii de vindecare!
21.03.1982
DESCÂNTEC
Trăiesc din plin deşi nu prea
Trăiesc din plin deşi nu prea
Îmi sar colacii peste vin
Trăiesc din plin
Trăiesc din plin în avanpost
Şi mai adap câte un post
Şi sunt modest şi sunt anost
Căci sunt a nost
Trăiesc din plin
Şi preaplin
Din vin pelin
Şi din venin
Şi cer senin
Trăiesc cu tot ce ni s-a dat
Ce ni s-a dat să suferim
Trăiesc cum pot
Şi pot destul
Destul e punctul
Cardinal
Din care vine un signal
De car naval
Trăiesc pe un picior de nai
Şi pe-un ombilic de crai
Văd oile cum se-mbulzesc
Trăiesc!
***
Mă uit în cer
Şi văd o ieşire
Mă uit prin ieşire
Şi văd cu uimire
alt cer
Mă scurg odată
Cu lumină
Şi traversez
Dincolo de închipuirile mele
Şi ale tuturor
Întoarce-te!
Se-aude glasul primului cer
Nu-i cale de întoarcere
Îmi spune
Glasul noului meu cer
La noi
Cresc visele-n imense alcovuri
Visează orice
Tu nu poţi imagina
decât ceea ce poate să fie
Visează
Şi vei vedea
Că visul tău va creşte
Asemeni Pruncului
Chiar visul visat
Va naşte sub ochii tăi
Mii de vise
DOUĂ BABE MUZICALE
Două babe muzicale
Tare-aş vrea să mă jelească
Cerul când o să dorească
să mă vad-acolo sus
Oaie blând-a lui Iisus
Să mă vad-acolo-n cer
Behăind fără de fler
Acceptând lerleruiler.
Două babe muzicale
Una înţeleaptă mare
Alta bună ca pământul
Unde mi-oi lăsa veşmântul
Două babe muzicale
Tare-aş vrea să mă jelească
Şi să-mi aprindă din iască
Pipă lungă fumegândă
Ca de drac ce stă la pândă
Două babe muzicale
Să-mi sufle mereu în foale
Şi să ard calm pe jăratic
Mulţumit că nu-s apatic
Două babe muzicale
Să-mi cânte de dor pe cale
Şi să mă ducă la vale
Pentru poftele carnale
Şi să mă ducă la munte
Când voi avea doruri multe.
Şi să mă ducă la mare
Când de dorul ce mă doare
Nu voi avea alinare
Nici piste de decolare
Pentru vise ireale.
1984 martie 12
***
Dor de dor
Toate mă dor
Aripi frânte,
Umplu văzduhul
Păsării Sfinte
Ce şi-a dat Duhul
Fiţi în veci plutitoare
Aripi nemuritoare.
***
Nestatornică
Cum orice iubită
M-a părăsit
pentru
o mare clipită
A revenit
ca o ploaie de maci
Pe umbrelă
m-a regăsit
În acelaşi loc
sentinelă!
Mi-a mai rămas
O lacrimă
în iris
Iubita mea
Cu numele
Poesis.
***
Hei, iubeţi lunatici
Cerul vă dă vouă
dragul său şi harul
fulgerat în două.
Drag să vă inunde
Har să vă răsfeţe
Fulger să vă-nsemne
Că sunteţi oriunde
Înţelepţi şi zdrenţe!
***
Toată viaţa mea
am sperat şi am iubit
Şi iar am sperat
Şi iar am iubit.
Am iubit cu înverşunare
Tot ce puteam vedea
percepe, imagina
Dar cu cât iubeam
Mai mult
Viaţa mea
Devenea mai săracă
Mai golită de sens
Mai primejduită
Atunci
Mi-am dat seama
Că voi oamenii
Sunteţi înfricoşător de răi
De lipsiţi
De cea mai de seamă virtute Dragostea!
CE FACEM NOI PE ACEST PĂMÂNT
Nevrednicim un vis, apoi un altul
şi iar cu sârg continuăm asaltul.
Mărşăluim în ritm de ger şi friguri
Abrutizând livezi întregi de gânduri.
Apoi c-un aer doct şi mesianic
Proliferăm cum că ni-i gândul darnic.
dar nu ne crapă coaja de ruşine
Când cultivăm doar cultul pentru sine.
1983
HOMO HOMINI LUPUS
Motto: „Un biet nebun! Un biet poet!" Friedrich Nietzsche
Să le tot dai
Să le tot spui
Sunt surzi şi orbi
Servili, creduli.
Poveri de dus
Şi laşi şi silnici.
Pe bună dreptate
Batjocoriţi
Şi nu-şi dau seama.
Mi-e silă de ei
Dar nu-i pot urî
Şi dragi îmi sunt
Dar nu-i pot iubi
Avere, avere
Durere şi rug
Armistiţiu ciudat
Între vită şi plug.
Între roţi şi pământ
Eu pământul sub roţi
Eu nebun şi nătâng
Veşnica roată...
În braţe o strâng!
Nebunul, nebunul!
Chicotesc buimăciţii
Ce-o fi vrut să ne spună
Că nu-l înţelegem.
Are dreptate Marele Nostru Castor!
Asemenea "semeni" sunt demni de dispreţ.
Şi cine ştie mai bine ca noi
Să dispreţuiască?
Auzi tu
Să schimbe El legea
Nebunul, nebunul
Ce bine-i de noi
Ne sfâşiem şi trăim.
Să moară nebunul
Să moară nebunul
Trăiască în veci
Marele Nostru Castor!
04.11.1982
***
Tu eşti desigur singura durere
Pe care-am dorit s-o am
Tu eşti balsam de reverie
Şi gândul păsării din ram
Tu eşti şi vei rămâne pururi
Ciudată stea pâlpâietoare
Şi visul meu fără de frâie
Neîmpăcare şi pudoare
Rămâi mereu nelinişte cu mine
Nimic să-mi dai chiar când mi se cuvine.
Nevrednicim un vis, apoi un altul
şi iar cu sârg continuăm asaltul.
Mărşăluim în ritm de ger şi friguri
Abrutizând livezi întregi de gânduri.
Apoi c-un aer doct şi mesianic
Proliferăm cum că ni-i gândul darnic.
dar nu ne crapă coaja de ruşine
Când cultivăm doar cultul pentru sine.
1983
HOMO HOMINI LUPUS
Motto: „Un biet nebun! Un biet poet!" Friedrich Nietzsche
Să le tot dai
Să le tot spui
Sunt surzi şi orbi
Servili, creduli.
Poveri de dus
Şi laşi şi silnici.
Pe bună dreptate
Batjocoriţi
Şi nu-şi dau seama.
Mi-e silă de ei
Dar nu-i pot urî
Şi dragi îmi sunt
Dar nu-i pot iubi
Avere, avere
Durere şi rug
Armistiţiu ciudat
Între vită şi plug.
Între roţi şi pământ
Eu pământul sub roţi
Eu nebun şi nătâng
Veşnica roată...
În braţe o strâng!
Nebunul, nebunul!
Chicotesc buimăciţii
Ce-o fi vrut să ne spună
Că nu-l înţelegem.
Are dreptate Marele Nostru Castor!
Asemenea "semeni" sunt demni de dispreţ.
Şi cine ştie mai bine ca noi
Să dispreţuiască?
Auzi tu
Să schimbe El legea
Nebunul, nebunul
Ce bine-i de noi
Ne sfâşiem şi trăim.
Să moară nebunul
Să moară nebunul
Trăiască în veci
Marele Nostru Castor!
04.11.1982
***
Tu eşti desigur singura durere
Pe care-am dorit s-o am
Tu eşti balsam de reverie
Şi gândul păsării din ram
Tu eşti şi vei rămâne pururi
Ciudată stea pâlpâietoare
Şi visul meu fără de frâie
Neîmpăcare şi pudoare
Rămâi mereu nelinişte cu mine
Nimic să-mi dai chiar când mi se cuvine.
APROAPE DE ROŞU
Te admir clasă muncitoare
Tu care fără preget
Pui nu doar un deget
la facerea lumii
căci prin tine se-nalţă
tot ce vedem cu ochii
tot ce visăm cu gândul
Tot ce gândim cu visul
Totul absolut totul
este opera ta
De aceea te admir
Şi mă mir şi mă mir
Puneţi-mi vin pelin în potir
Să beau să delir să mă mir...
Să beau să delir să mă mir
Şi acum pleacă muză
Mâncate-ar râia..
Ţi-ai făcut datoria
Pleacă, pleacă
Si mă lasă s-ador
Si mă lasă s-admir
Cea mai curată floare
Clasa mea solidară
Clasa mea muncitoare.
POMUL ZORILOR
Aşa voi trece
Luminat şi liber
Siluetă timpului ardent
Şi-n zorii zilei luminate
Voi dovedi
Că n-am fost un absent
Voi dovedi
Că-ntreaga mea cetate
Ce-am săvârşit
În timp neliniştit
Poate să intre în posteritate
Ca o emblemă
A visului râvnit
Din caldă glie
a iubirii mele
Am săvârşit o punte
Înspre om
Şi niciodată
Nu voi fi altminteri
Decât un fruct curat
În marele tău pom!
***
Dimineţi boeme
Zori crepusculari
Voi scrieţi poeme
Pentru solitari
Ce zădărnicie
Să gândeşti, să ştii
Sfânta sărăcie
Eu rămân, rămâi?
JURĂMÂNT LIRIC
Să mi se spulbere auzul
În tenebrele tăcerii
De voi cânta cândva absintul
Nevredniciei ori puterii.
Să mi se spulbere lumina
Şi ochii mei să nu mai vadă
De-oi lumina la rădăcina
Vreunui arbor de paradă.
Să mi se rupă dreapta mână din cot
Şi schilod să rămân
De scrie-voi fără ruşine
În limba neamului român.
Să fiu gonit ca o lighioană
Şi pribegia să mă curme
De celor ce aduc prigoană
Le voi aduce cânt de culme.
Din Univers fără posibil
Să fie trupu-mi azvârlit
De voi rămâne insensibil
La despuierea t a C o r i n t.
REFLEXIE DIN INTERIOR SPRE EXTERIOR
A murit cineva în noi
Suntem buni suntem aşi suntem goi
O hienă ne latră pe umăr
La ce număr al erorii am ajuns?
La ce număr?
DIN EXTERIOR SPRE INTERIOR
Păşesc pe luciul unui terci
Urmărind prelungile turme de melci...
Ce devorare dureroasă
Port în spate
Carapace de broască ţestoasă...
Lunii bântuită de vârcolaci
Îi vâr în gură colaci
Crezând că poate astfel o
să devin şi eu un Prospero.
***
Privită din unghiul acesta de vedere
Lumea seamănă cu ce vrem noi
Uneori e o adunătură de lupi
Alteori e o eroare a naturii
Apoi poate fi o minge în care
Dau vedetele cu piciorul.
Poate fi şi un bal mascat
Un D-ale Carnavalului...
O mocirlă sublimă în care fiecare se îneacă
După pofta inimii fără să crâcnească
Poate semăna şi cu o schelă
un soi de arbore genealogic
Care numai genial nu este darămite logic...
Oricum e bine totuşi că
Nu ne-am pierdut simţul umorului
Şi ne râdem în nas chiar nouă înşine!
IUBIRE ŞI SILĂ
Motto: „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”. (Matei 4, 1-7)
Fost-am si senin, ca cerul,
Blând ca fluturii Am Fost,
N-am Atins chiar nici o floare
Şi-Am tot zburat... fără rost?
Dar, când norii de furtună,
Se adună; se răzbună!
Se încaieră, sub lună;
Se ciocnesc aprig şi tună!
Nu-nainte de-a Trăsni!
Când Lumina orbitoare
Şi aprig strălucitoare
Doreşte a Poposi!
De aceea fiţi cu „milă”
Pentru Cel Ce Ştii RĂBDA...
Din IUBIRE! Sau din Silă...
Altfel MILA LUI UMILĂ!...
E o RĂZBUNARE... GREA!!!
04. 10. 2009
Ora 13 pm
Cluj
***
Tu să te tot îngâmfi în pene
Precum fudulul de păun
Iar eu sub un gorun de gene
Mai ghemuit să mă adun
Alături doar cu Diogene
Nemincinos, nefariseu
S-admir virtuţile obscene
Mumificate-n apogeu
Pe-a lumilor murdare scene
Să văd jucând meschinăria
Actori ai fastelor doctrine
Şi să m-apuce nebunia
Ce-i bun şi drept de pus în faţă
Să tot dosesc să tot ascund
Şi să-mi joc rolul de paiaţă
Sau de îngenunchiat pe prund.
Mai am un vis şi încă unul
Că visurile nu sfârşesc
Să văd fără de păr pă unul
Pe care toţi îl proslăvesc.
***
Mi-e dor de-o faptă de copil
Născut în luna lui april
Şi de-o lacrimă curgând
Şi sufletul meu devorând
Mi-e dor de Iancu de Avram
De limpezirea unui ram
Mi-e dor şi văd că nu e chip
Decât să mi-l fac arhetip
S-ascult la umbră de gorun
O Hore-n fluier de alun
Românilor de m-auziţi
Sus sus la munte să-mi veniţi
Sunt treaz şi viu şi vă aştept
Să vă pun roş de mac la piept!
***
Prada scrie gros şi roz
Pe-un perete de lămâie
Prada zic şi eu anost
Aţi prădat bă(die)
PESCARII
Bine, etern, lăsat uitării
Pescarii au pornit pe marea
Învolburată şi maternă
Nu! Nu ca să-i deguşte sarea
Ci să atârne sorţi în bernă
Pe toate culmile visării
Prieteni, azi sunt dezolat
Pescarii au năvodu-nsângerat.
***
Aici în nord
Când "bate miezul nopţii"
E linişte şi limpezire grui
Nu dor arcadele încinse ale firii
Nu curge sânge din statui
Aici în nord
Când "bate miezul nopţii"
Un univers întreg se surpă, lin
Rămâne hăul plăsmuirii grele
Şi cupa răsturnată
Ţintirim.
DEMIURGUL
Prietenului meu Eminescu
A fost o dată
Un poet
Învolburat ca marea
Genune sacră de ascet
Eternizând visarea.
Şi-a fost himericul herald
De-o necuprinsă stare
Lumină trimitea spre cer
Şi zbucium către mare.
Împătimit pe veci aprins
În mantia durerii
Robit de gânduri
S-ar fi stins
La marginea mării.
Dar loc în timp
nu şi-a găsit
Şi necuprinsă-i zarea
A fost o dată un poet
Un demiurg şi marea.
***
La un mare jubileu
A fost invitat ca de obicei
Preadistinsul leu
Maimuţele se maimuţăreau
Şi mare zarvă mai făceau
Slugile marelui Bau.
Poftiţi, vă rugăm eminenţă
Pe cea mai înaltă ciuturugă
Umilii tăi supuşi
Umila voastră slugă.
Acesta începuse şi spuse şi tot spuse
Iar animalele îl ascultau seduse
Şi se bucurau că aşa era treaba
Iar el le făcea evlavios cu laba.
Dragile mele animale supuse
Vă mulţumesc ca v-aţi adunat
Într-un număr atât de mare
Aici în pădure
E-adevărat cuvintele-mi sunt dure
Dar nici un sacrificiu nu este prea mare
Când ne gândim
la ce se prefigurează în zare.
Şi apucându-şi cu o labă coada
Jură pe ea ca pe un sceptru
Să facă tot ce-i va sta-n potenţă
Ca pe-a pădurii sale perimetru
Să fac-un rai de abstinenţă.
Te admir clasă muncitoare
Tu care fără preget
Pui nu doar un deget
la facerea lumii
căci prin tine se-nalţă
tot ce vedem cu ochii
tot ce visăm cu gândul
Tot ce gândim cu visul
Totul absolut totul
este opera ta
De aceea te admir
Şi mă mir şi mă mir
Puneţi-mi vin pelin în potir
Să beau să delir să mă mir...
Să beau să delir să mă mir
Şi acum pleacă muză
Mâncate-ar râia..
Ţi-ai făcut datoria
Pleacă, pleacă
Si mă lasă s-ador
Si mă lasă s-admir
Cea mai curată floare
Clasa mea solidară
Clasa mea muncitoare.
POMUL ZORILOR
Aşa voi trece
Luminat şi liber
Siluetă timpului ardent
Şi-n zorii zilei luminate
Voi dovedi
Că n-am fost un absent
Voi dovedi
Că-ntreaga mea cetate
Ce-am săvârşit
În timp neliniştit
Poate să intre în posteritate
Ca o emblemă
A visului râvnit
Din caldă glie
a iubirii mele
Am săvârşit o punte
Înspre om
Şi niciodată
Nu voi fi altminteri
Decât un fruct curat
În marele tău pom!
***
Dimineţi boeme
Zori crepusculari
Voi scrieţi poeme
Pentru solitari
Ce zădărnicie
Să gândeşti, să ştii
Sfânta sărăcie
Eu rămân, rămâi?
JURĂMÂNT LIRIC
Să mi se spulbere auzul
În tenebrele tăcerii
De voi cânta cândva absintul
Nevredniciei ori puterii.
Să mi se spulbere lumina
Şi ochii mei să nu mai vadă
De-oi lumina la rădăcina
Vreunui arbor de paradă.
Să mi se rupă dreapta mână din cot
Şi schilod să rămân
De scrie-voi fără ruşine
În limba neamului român.
Să fiu gonit ca o lighioană
Şi pribegia să mă curme
De celor ce aduc prigoană
Le voi aduce cânt de culme.
Din Univers fără posibil
Să fie trupu-mi azvârlit
De voi rămâne insensibil
La despuierea t a C o r i n t.
REFLEXIE DIN INTERIOR SPRE EXTERIOR
A murit cineva în noi
Suntem buni suntem aşi suntem goi
O hienă ne latră pe umăr
La ce număr al erorii am ajuns?
La ce număr?
DIN EXTERIOR SPRE INTERIOR
Păşesc pe luciul unui terci
Urmărind prelungile turme de melci...
Ce devorare dureroasă
Port în spate
Carapace de broască ţestoasă...
Lunii bântuită de vârcolaci
Îi vâr în gură colaci
Crezând că poate astfel o
să devin şi eu un Prospero.
***
Privită din unghiul acesta de vedere
Lumea seamănă cu ce vrem noi
Uneori e o adunătură de lupi
Alteori e o eroare a naturii
Apoi poate fi o minge în care
Dau vedetele cu piciorul.
Poate fi şi un bal mascat
Un D-ale Carnavalului...
O mocirlă sublimă în care fiecare se îneacă
După pofta inimii fără să crâcnească
Poate semăna şi cu o schelă
un soi de arbore genealogic
Care numai genial nu este darămite logic...
Oricum e bine totuşi că
Nu ne-am pierdut simţul umorului
Şi ne râdem în nas chiar nouă înşine!
IUBIRE ŞI SILĂ
Motto: „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”. (Matei 4, 1-7)
Fost-am si senin, ca cerul,
Blând ca fluturii Am Fost,
N-am Atins chiar nici o floare
Şi-Am tot zburat... fără rost?
Dar, când norii de furtună,
Se adună; se răzbună!
Se încaieră, sub lună;
Se ciocnesc aprig şi tună!
Nu-nainte de-a Trăsni!
Când Lumina orbitoare
Şi aprig strălucitoare
Doreşte a Poposi!
De aceea fiţi cu „milă”
Pentru Cel Ce Ştii RĂBDA...
Din IUBIRE! Sau din Silă...
Altfel MILA LUI UMILĂ!...
E o RĂZBUNARE... GREA!!!
04. 10. 2009
Ora 13 pm
Cluj
***
Tu să te tot îngâmfi în pene
Precum fudulul de păun
Iar eu sub un gorun de gene
Mai ghemuit să mă adun
Alături doar cu Diogene
Nemincinos, nefariseu
S-admir virtuţile obscene
Mumificate-n apogeu
Pe-a lumilor murdare scene
Să văd jucând meschinăria
Actori ai fastelor doctrine
Şi să m-apuce nebunia
Ce-i bun şi drept de pus în faţă
Să tot dosesc să tot ascund
Şi să-mi joc rolul de paiaţă
Sau de îngenunchiat pe prund.
Mai am un vis şi încă unul
Că visurile nu sfârşesc
Să văd fără de păr pă unul
Pe care toţi îl proslăvesc.
***
Mi-e dor de-o faptă de copil
Născut în luna lui april
Şi de-o lacrimă curgând
Şi sufletul meu devorând
Mi-e dor de Iancu de Avram
De limpezirea unui ram
Mi-e dor şi văd că nu e chip
Decât să mi-l fac arhetip
S-ascult la umbră de gorun
O Hore-n fluier de alun
Românilor de m-auziţi
Sus sus la munte să-mi veniţi
Sunt treaz şi viu şi vă aştept
Să vă pun roş de mac la piept!
***
Prada scrie gros şi roz
Pe-un perete de lămâie
Prada zic şi eu anost
Aţi prădat bă(die)
PESCARII
Bine, etern, lăsat uitării
Pescarii au pornit pe marea
Învolburată şi maternă
Nu! Nu ca să-i deguşte sarea
Ci să atârne sorţi în bernă
Pe toate culmile visării
Prieteni, azi sunt dezolat
Pescarii au năvodu-nsângerat.
***
Aici în nord
Când "bate miezul nopţii"
E linişte şi limpezire grui
Nu dor arcadele încinse ale firii
Nu curge sânge din statui
Aici în nord
Când "bate miezul nopţii"
Un univers întreg se surpă, lin
Rămâne hăul plăsmuirii grele
Şi cupa răsturnată
Ţintirim.
DEMIURGUL
Prietenului meu Eminescu
A fost o dată
Un poet
Învolburat ca marea
Genune sacră de ascet
Eternizând visarea.
Şi-a fost himericul herald
De-o necuprinsă stare
Lumină trimitea spre cer
Şi zbucium către mare.
Împătimit pe veci aprins
În mantia durerii
Robit de gânduri
S-ar fi stins
La marginea mării.
Dar loc în timp
nu şi-a găsit
Şi necuprinsă-i zarea
A fost o dată un poet
Un demiurg şi marea.
***
La un mare jubileu
A fost invitat ca de obicei
Preadistinsul leu
Maimuţele se maimuţăreau
Şi mare zarvă mai făceau
Slugile marelui Bau.
Poftiţi, vă rugăm eminenţă
Pe cea mai înaltă ciuturugă
Umilii tăi supuşi
Umila voastră slugă.
Acesta începuse şi spuse şi tot spuse
Iar animalele îl ascultau seduse
Şi se bucurau că aşa era treaba
Iar el le făcea evlavios cu laba.
Dragile mele animale supuse
Vă mulţumesc ca v-aţi adunat
Într-un număr atât de mare
Aici în pădure
E-adevărat cuvintele-mi sunt dure
Dar nici un sacrificiu nu este prea mare
Când ne gândim
la ce se prefigurează în zare.
Şi apucându-şi cu o labă coada
Jură pe ea ca pe un sceptru
Să facă tot ce-i va sta-n potenţă
Ca pe-a pădurii sale perimetru
Să fac-un rai de abstinenţă.
Un suprarealist întârziat
Băimăreanul Vasile Hauşi este, fără îndoială, poet. Vreau să spun că are stofă de poet, ca unul care îşi trăieşte dramatic şi cântăreşte îndelung imaginile puse rar pe hârtie, de-a lungul şi mai ales de-a curmezişul unei vieţi întregi, ca unul care trăieşte uneori pentru poezie, iar niciodată de pe urma ei.
Imaginarul său poetic se consumă ades într-o retorică a amărăciunii, alimentată colateral de un sentiment al neputinţei şi zădărniciei în plan etic: “A murit cineva în noi / Suntem buni suntem aşi suntem goi / O hienă ne latră pe umăr / La ce număr al erorii am ajuns? / La ce număr?” (Reflexie din interior spre exterior). Poeticul este substanţa adevărată, esenţa mundanului, cu pârghia metaforei se pot induce răsturnări spectaculoase în ordinea epifenomenelor şi se poate obţine o nouă deschidere luminatoare de fiinţă: “Privită din unghiul acesta de vedere / Lumea seamănă cu ce vrem noi / Uneori e o adunătură de lupi / Alteori o eroare a naturii / Apoi poate fi o minge în care / Dau vedetele cu piciorul (…)”.
Alteori, melancolia singurătăţii şi încleierea inevitabilă în datele cotidianului conduce demersul poetic spre un onirism cu efecte burleşti: “Păşesc pe luciul unui terci /
Urmărind turme de melci / Ce devorare dureroasă / Port în spate / Carapace de broască ţestoasă / Lunii bântuită de vârcolaci / Îi vâr în gură colaci (…)”. Mestecarea aurului poetic selenar în noroiul greu al prozei diurne, asumarea deplină a condiţiei poetice de către autor în viaţa de zi cu zi, dar mai cu seamă încercarea obstinată şi perpetuă de a înfige aşchii metaforice în crăpăturile zidului opac al realului, toate acestea laolaltă pot crea aparenţa că poetul în general este un ins oarecum ţicnit, lipsit de elementarul simţ al realităţii, şi că asumpţiile lui ideatice, poetice sau teoretice, nu sunt decât simple alegaţii.
Există, desigur, în versurile lui Vasile Hauşi mai multe faţete, inclusiv locuri comune, concesii făcute simplei versificări sau efecte metaforice care nu sunt pe deplin revelatoare. Dar peste toate, la o lectură atentă şi integrală, se pot detecta filoane poetice neîndoielnice, în descendenţa ilustră a suprarealiştilor, recognoscibile prin performarea conştientă, programatică a discursului poetic ca delir bine controlat şi finalizat prin saltul salutar, mântuitor în planul oniricului.
Băimăreanul Vasile Hauşi este, fără îndoială, poet. Vreau să spun că are stofă de poet, ca unul care îşi trăieşte dramatic şi cântăreşte îndelung imaginile puse rar pe hârtie, de-a lungul şi mai ales de-a curmezişul unei vieţi întregi, ca unul care trăieşte uneori pentru poezie, iar niciodată de pe urma ei.
Imaginarul său poetic se consumă ades într-o retorică a amărăciunii, alimentată colateral de un sentiment al neputinţei şi zădărniciei în plan etic: “A murit cineva în noi / Suntem buni suntem aşi suntem goi / O hienă ne latră pe umăr / La ce număr al erorii am ajuns? / La ce număr?” (Reflexie din interior spre exterior). Poeticul este substanţa adevărată, esenţa mundanului, cu pârghia metaforei se pot induce răsturnări spectaculoase în ordinea epifenomenelor şi se poate obţine o nouă deschidere luminatoare de fiinţă: “Privită din unghiul acesta de vedere / Lumea seamănă cu ce vrem noi / Uneori e o adunătură de lupi / Alteori o eroare a naturii / Apoi poate fi o minge în care / Dau vedetele cu piciorul (…)”.
Alteori, melancolia singurătăţii şi încleierea inevitabilă în datele cotidianului conduce demersul poetic spre un onirism cu efecte burleşti: “Păşesc pe luciul unui terci /
Urmărind turme de melci / Ce devorare dureroasă / Port în spate / Carapace de broască ţestoasă / Lunii bântuită de vârcolaci / Îi vâr în gură colaci (…)”. Mestecarea aurului poetic selenar în noroiul greu al prozei diurne, asumarea deplină a condiţiei poetice de către autor în viaţa de zi cu zi, dar mai cu seamă încercarea obstinată şi perpetuă de a înfige aşchii metaforice în crăpăturile zidului opac al realului, toate acestea laolaltă pot crea aparenţa că poetul în general este un ins oarecum ţicnit, lipsit de elementarul simţ al realităţii, şi că asumpţiile lui ideatice, poetice sau teoretice, nu sunt decât simple alegaţii.
Există, desigur, în versurile lui Vasile Hauşi mai multe faţete, inclusiv locuri comune, concesii făcute simplei versificări sau efecte metaforice care nu sunt pe deplin revelatoare. Dar peste toate, la o lectură atentă şi integrală, se pot detecta filoane poetice neîndoielnice, în descendenţa ilustră a suprarealiştilor, recognoscibile prin performarea conştientă, programatică a discursului poetic ca delir bine controlat şi finalizat prin saltul salutar, mântuitor în planul oniricului.
Nicolae IUGA
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
